• PRO TV
  • Ce cadou i-a dat Yungblud, headliner-ul Electric Castle, lui Ozzy Osbourne înainte de ultimul său concert

Ce cadou i-a dat Yungblud, headliner-ul Electric Castle, lui Ozzy Osbourne înainte de ultimul său concert

Ce cadou i-a dat Yungblud, headliner-ul Electric Castle, lui Ozzy Osbourne înainte de ultimul său concert

Yungblud, headliner-ul serii de sâmbătă de la Electric Castle, s-a numărat printre cei care au avut privilegiul să cânte pe scena ultimului concert susținut de Ozzy Osbourne și Black Sabbath.

Gallery

Ulterior, tânărul a postat și un scurt video în care îi oferă un cadou special și își declară admirația pentru muzica lui. Interacțiune emoționantă cu „Prințul Întunericului” s-a viralizat și mulți fani consideră că Ozzy i-a predat ștafeta lui Yungblud.

O interpretare remarcabilă și un gest tandru de la Yungblud  

Artistul care va cânta sâmbătă, 19 iulie, pe scena principală de la Electric Castle, a avut una dintre cele mai apreciate contribuții la concertul Back To The Beginning, organizat weekend-ul trecut în UK, care a marcat ultima apariție pe scenă pentru Ozzy Osbourne și Black Sabbath. A cântat un cover după balada „Changes”, împreună cu muzicieni din trupe precum Sleep Token, Anthrax sau Extreme. S-a remarcat în fața publicului deosebit de exigent în momentul în care a cântat acapella refrenul piesei. Cei peste 40.000 de spectatori l-au aplaudat și acompaniat cu lacrimi în ochi.

Cu puțin timp înainte de spectacol, Yungblud s-a întâlnit în culise cu Ozzy Osbourne și i-a făcut cadou un lanț de aur cu o cruce făcută la comandă. Apoi i-a reamintit că în urmă cu câțiva ani de zile, mai exact în 2022, când cei doi s-au întâlnit pe platoul de filmare a videoclipului pentru piesa „Your Funeral”, Ozzy i-a dat o cruce de aur cu dedicația: „sper să-ți aducă noroc”. Yungblud a vrut să întoarcă favoarea și cei doi sunt acum, ai putea spune, „frați de cruce”. Reacția lui Ozzy o să te înduioșeze.

Gallery

Ozzy Osbourne i-a spus să cucerească lumea, prima oprire e la Electric Castle

În urmă cu un an de zile, Yungblud a apărut la podcast-ul lui Sharon și Kelly Osbourne, unde au vorbit despre toate cele, inclusiv tabieturile lui din turnee și viața de zi cu zi. Cele două au rămas surprinse să afle că are multe lucruri în comun cu Ozzy, de la ce-i place să mănânce până la preferințele cinematografice, deci legătura dintre ei e mai strânsă decât o simplă apreciere mutuală și explică tandrețea din clip.

Fanii lui Yungblud au interpretat înregistrarea ca fiind și momentul în care Ozzy Osbourne i-a înmânat ștafeta. L-a întrebat dacă e pe primul loc în topul din UK, informație corectă și confirmată de Yungblud, după care i-a spus că trebuie să cucerească și Statele Unite ale Americii și, mai apoi, întreaga lume. „Ăsta e scopul”, a răspuns Yungblud. Următoarea lui oprire în drumul spre reușita supremă e la Electric Castle.

E posibil să auzim la Bonțida și cover-ul de la „Changes”. Yungblud are obiceiul să mai strecoare în repertoriu și o piesă de la un alt artist. În cele mai recente apariții a cântat „Bitter Sweet Symphony” de la The Verve și „White Wedding”, împreună cu Billy Idol. Oricum, o să auzim toate hit-urile, de la „Lovesick Lullaby” la „I Think Im OK” sau „parents”. Și ne vom putea lămuri la fața locului dacă Yungblud e cu adevărat urmașul lui Ozzy Osbourne.

FOTO:PROTV

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni