
Continuă lupta juridică între fostul cuplu Brangelina! Actorul a depus o cerere oficială prin care solicită instanței să o oblige pe fosta sa soție să predea toate „comunicările private”, legate de tranzacția prin care aceasta și-a vândut partea din domeniul viticol Château Miraval.
Gallery
Procesul, care durează din 2022, are în centrul său o presupusă vânzare discrete făcută de Angelina Jolie către Stoli Group, o companie din industria băuturilor alcoolice.
Brad Pitt susține că tranzacția a fost intenționat realizată pentru a-l prejudicia, motiv pentru care solicită audierea lui Alexey Oliynik, reprezentant al Stoli Group, considerat de el un martor esențial.
Prin moțiunea pe care a depus-o, Brad Pitt cere instanței acces la mesajele private pe care Jolie le-ar fi schimbat cu Olynik, în contextul legat de celebra cramă franceză Château Miraval.
Actorul susține că a încercat să rezolve amiabil această problemă cu Alexey Oliynik, dar fără succes.
Cel din urmă este și cetățean elvețian și a refuzat colaborarea, invocând legislația elvețiană care susține că cetățenii străini nu pot fi obligați să se deplaseze în California pentru audieri.
Avocații lui Brad Pitt spun însă că se cere o depoziție de la distanță, din țara de reședință a lui Oliynik și că argumentul lui Oliynik este lipsit de temei.
Despre vânzarea pe care Angelina a făcut-o fără acordul său, Brad Pitt spune că face parte dintr-o strategie de răzbunare după divorțul dureros al cuplului.
Potrivit documentelor din 30 iunie, Brad Pitt afirmă că Oliynik a acționat la ordinele superiorului său, Yuri Shefler (directorul Stoli Group). Un apropiat al actorului a declarat pentru Page Six că acțiunea legală nu vizează doar pe Oliynik, ci întreaga companie Stoli.
„Pitt a fost forțat să ia această măsură”, a adăugat o sursă, care a mai spus că Stoli Group a refuzat în mod constant să respecte regulile procesului legal.
Fotografii: Getty Images