
Emil Gânj, criminalul din Mureș, este căutat fără oprire de polițiști, după ce săptămâna trecută a ucis-o și incendiat-o pe Anda, o tânăra de 24 de ani. Ce ar fi făcut apropiații individului
Emil Gânj, un bărbat în vârstă de 37 de ani, este în prezent căutat de polițiști după ce săptămâna trecută a ucis-o și incendiat-o pe Anda, o femeie de 24 de ani care încerca de luni bune să scape de el. Victima obținuse un ordin de protecție împotriva lui, în luna februarie anul acesta, însă chiar și așa tragedia nu a putut fi prevenită.
Individul a intrat în casă peste Anda și peste mama ei. A găsit-o pe tânără ascunsă într-un dulap, a ucis-o cu toporul, iar mai apoi a incendiat locuința.
Anchetatorii au făcut percheziții în locuințele rudelor lui Emil Gânj și l-au audiat pe presupusul complice al acestuia, însă nici până acum nu l-au prins.
Potrivit știrileprotv.ro, Emil Gânj a fost văzut de doi pescari în localitatea Semlac din Arad, la peste 400 de km distanță de județul Mureș, acolo unde a ucis-o și incendiat-o pe Anda. Individul stătea în iarbă, pe malul Mureșului, era flămând și obosit.
„L-am întrebat dacă pescuiește și a zis că nu și a venit spre mine și a început să povestească că a mai făcut pușcărie, dar nu acum, că-i rupt de foame, că dacă ar găsi undeva să stea ca și cum ar vrea să-l duc eu acasă.
Stătea întins pe o grămadă de paie. A zis că-i fugit de poliție și că vine pe Mureș, era foarte obosit și flămând, i-am dat să mănânce niște șuncă și pâine. I-am zis: nu îți este teamă că sună pescarii la poliție? A început să se agite și s-a îndepărtat de noi. M-am uitat în telefon și i-am cunoscut fața și i-am zis la băiat: sună la 112”, spune localnicul.
Emil Gânj a dispărut, mai apoi, iar autoritățile au început să îl caute în zonă. Fiind la graniță, anchetatorii sunt de părere că individul se pregătește să fugă din țară.
Criminologul Dan Antonescu a susținut, potrivit cancan.ro, că apropiații lui Emil Gânj l-au ajutat să fugă de polițiști și să stea ascuns în toate aceste zile de după comiterea crimei.
„Mulţi se pare că l-au ajutat sub ameninţare sau din prietenie. A ajuta un criminal, nu face altceva decât să pună în pericol vieţile altor oameni. El se consideră vreun haiduc, vreun justiţiar şi fiind cunoscător al pădurilor crede că poate scăpa. Este exact ca o fiară cumva încolţită şi este capabil de orice”, spune Dan Antonescu, criminolog, potrivit sursei citate.
Foto: Știrile PROTV