
O crimă înfiorătoare a șocat o întreagă comunitate! Karla, o femeie de doar 28 de ani, a sfârșit tragic după o ceartă violentă cu iubitul său. După ce a împușcat-o, individul s-a făcut nevăzut, iar autoritățile îl caută și acum.
Un nou caz cutremurător de violență împotriva femeilor a zguduit o întreagă comunitate din Mexic.
Karla, o tânără de 28 de ani din Guadalajara, statul Jalisco, a fost ucisă sâmbăta trecută pe stradă, în plină zi, cu o armă, de cel care i-ar fi fost iubit. Crima a fost surprinsă pe o cameră de supraveghere din zonă, iar imaginile au devenit rapid virale pe rețelele de socializare, stârnind indignare și revoltă la nivel național.
Potrivit înregistrării, tragedia s-a petrecut în dimineața zilei de 12 iulie, în cartierul Balcones de Oblatos. Karla apare cu o mătură în mână în timp ce se apropie de o mașină albă, în care se afla agresorul. Într-o fracțiune de secundă, situația degenerează: bărbatul coboară, scoate arma și deschide focul asupra ei, apoi se face nevăzut.
Karla a murit pe loc, în urma rănilor grave provocate în zona toracelui și abdomenului, potrivit fanpage.it.
Luni, procurorul statului, Salvador González de los Santos, a anunțat că suspectul a fost identificat și că a fost emis un mandat de arestare pe numele său. Ancheta este în plină desfășurare pentru a-l localiza. „Nu putem confirma deocamdată dacă face parte dintr-un grup criminal organizat. E clar, totuși, că nu e obișnuit ca cineva să circule cu o armă de acest tip în mașină. Investigăm toate ipotezele”, a declarat oficialul potrivit sursei amintite.
Foto: Captură YouTube