De câteva luni, Mihai Mitoșeru trăiește o poveste de dragoste cu Alexandra, o tânără care l-a cucerit prin naturalețea și simplitatea ei. Cei doi s-au mutat deja împreună și plănuiesc să se căsătorească. Locația pentru marele eveniment a fost aleasă.
Gallery
Acum locuiesc împreună și se înțeleg foarte bine. Recent, de ziua lui, Mihai a profitat de ocazie ca să le-o prezinte prietenilor pe Alexandra, iar reacțiile au fost foarte bune.
„Suntem bine, din ce în ce mai bine. Ne-am acomodat imediat. S-au făcut două săptămâni de când s-a mutat la mine. Adică de când ne-am mutat împreună. Alexandra a început și ea cursele de pe Otopeni și totul este în regulă. Între timp, mi-a cunoscut toți prietenii, că dacă am dat de băut acum, cu vârsta de 50 de ani, i-a cunoscut pe toți. Și toți sunt încântați de ea.
Zici că suntem de 20 de ani împreună, atât de frumos este. Și acum așteptăm, când o vrea Dumnezeu, să vină bebele. Cam asta este la noi acum, în mintea noastră. În rest, totul este bine. Acum, asta cu nunta o să fie și aia, dar după ce o să fie bebele. Nu ne grăbim cu nunta. Dar o să o facem și pe aceea”, a spus Mihai Mitoșeru, potrivit viva.ro.
Deși nunta nu este o prioritate acum, cei doi au ales deja locul unde va avea loc evenimentul. Vor să fie ceva restrâns, în același loc unde Mihai și-a sărbătorit ziua de naștere.
„Am făcut petrecerea mare pentru aniversarea mea pe data de 10 iulie, cum scrie pe tricourile noastre 10.07, la Popești. Și tot acolo o să ne căsătorim, pe iarba aceea frumoasă, doar cu prietenii. Așa se va întâmpla când se va întâmpla”, a mai spus Mihai Mitoșeru.
Cei doi visează mai întâi să devină părinți, iar apoi să facă și nunta, într-un cadru simplu, alături de cei apropiați.
CITEȘTE ȘI:
Sursă foto: Facebook