
Moartea tragică a lui Felix Baumgartner, cunoscutul base jumper austriac, continuă să provoace emoții intense nu doar în rândul publicului larg, ci și în presa internațională.
În Italia, țara în care Felix Baumgartner a murit, jurnaliștii vorbesc cu empatie și respect despre Mihaela Rădulescu, partenera sa de viață, descriind-o drept „jurnalista și scriitoarea din România care se află într-o profundă stare de șoc după accidentul petrecut pe litoralul Adriaticii”.
Mihaela Rădulescu, care trăia de mai mulți ani o poveste de dragoste discretă, dar solidă, cu sportivul austriac, a transmis un scurt mesaj copleșitor de durere: „Încă nu pot să cred, nu reușesc să spun nimic, cuvintele pur și simplu nu-mi ies. Pot doar să spun că îi sunt recunoscătoare lui Felix pentru momentele frumoase pe care mi le-a oferit. El a fost atât de multă iubire. Noi eram iubire”.
Tonul mărturisirilor sale a fost preluat pe larg de presa din Peninsulă, care remarcă discreția, dar și profunzimea cu care românca a ales să-și exprime suferința. Declarațiile sale au fost descrise drept „sfâșietoare”, iar imaginea unei femei îndurerate, dar demne, s-a conturat clar în ochii opiniei publice italiene.
Gallery
„«Încă nu-mi vine să cred, nu pot să spun nimic, cuvintele nu-mi ies». Mihaela Rădulescu, jurnalista de televiziune și scriitoarea, partenera lui Felix Baumgartner, care a murit la Porto Sant’Elpidio după ce s-a prăbușit cu parapanta sa motorizată, este încă în stare de șoc și abia poate vorbi: «Pot doar să spun că îi sunt recunoscătoare lui Felix pentru momentele frumoase pe care mi le-a oferit. El a fost atât de multă iubire, noi am fost iubire»”, au scris jurnaliștii de la Il Resto del Carlino.
Între timp, ancheta desfășurată de procuratura din Fermo înaintează rapid, în încercarea de a elucida cauza exactă a accidentului care i-a fost fatal lui Felix Baumgartner. Deși dosarul este momentan „cu autor necunoscut”, ipoteza accidentului provocat de un echipament video montat pe parapantă capătă tot mai multă consistență.
Potrivit investigatorilor, Felix Baumgartner instalase o cameră video pe partea din spate a motorului de zbor pentru a surprinde imagini aeriene. Aceasta fusese legată cu o sfoară și conectată la un sistem de pilot automat. Potrivit primelor concluzii, în timpul unei manevre, camera ar fi ajuns accidental în elice, blocând-o și provocând astfel colapsul aripii parapantei.
O martoră prezentă în zonă, aflată pe plaja campingului „Le Mimose”, a relatat pentru autorități momentul prăbușirii: „Eram pe plajă și priveam spre camping. Am văzut aparatul căzând brusc. Inițial am crezut că încearcă să aterizeze, dar s-a prăbușit dintr-o dată, ca și cum ar fi avut o defecțiune. Nu a fost timp de reacție”. Această mărturie sprijină varianta unui accident tehnic, apărut fără avertisment.
foto: Getty Images