
Persoana aflată la volan era un angajat nou, iar în momentul producerii incidentului s-ar fi aflat în stare de ebrietate
Recent, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, un autobuz plin cu pasageri ce urmau să se îmbarce spre Londra a deviat inexplicabil de la ruta standard și a părăsit zona controlată a aeroportului.
Aproximativ 80 de persoane se aflau la bordul vehiculului care, în loc să ajungă la aeronavă, s-a apropiat periculos de șoseaua națională DN1. Reacția rapidă a pasagerilor care, derutați de traseul neașteptat, au alertat angajații aeroportului a dus la oprirea autobuzului înainte de a ajunge pe carosabilul public, consemnează DC News.
Situația a avut consecințe directe asupra zborului respectiv. Aeronava care ducea la Londra a acumulat o întârziere de peste o oră.
Persoanele transportate cu vehiculul deviat au fost considerate că au părăsit zona de securitate și, prin urmare, au fost nevoite să treacă din nou prin toate verificările de siguranță.
Este important de menționat că Aeroportul Otopeni este inclus în categoria zonelor de interes strategic național, iar personalul are nevoie de avize speciale, emise de Serviciul Român de Informații, pentru a putea activa în spațiile sensibile.
Foto> Shutterstock