
Un tânăr polițist din Caraș-Severin a fost filmat în timp ce scoate pistolul în fața unui grup de oameni. Momentul a ajuns imediat pe rețelele de socializare și a stârnit sute de reacții
Totul s-a petrecut, în urmă cu doar câteva zile, într-un sat din Caraș-Severin. Potrivit sursadevest.ro, polițistul, aflat în echipă alături de un coleg, a prins un bărbat care circula haotic cu un ATV. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și s-a descoperit că avea o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, cei doi polițiști au vrut să îl ducă pe bărbat la spital pentru prelevarea de probe biologice ca să stabilească alcoolemia exacta, însă în acel moment mai multe persoane au sărit în apărarea conducătorului de ATV.
Oamenii l-au încercuit, înjurat, ironizat și chiar îmbrâncit pe cel mai tânăr dintre polițiști, iar acesta s-a văzut nevoit să scoată pistolul din dotare.
Gestul polițistului nu i-a oprit pe scandalagii, care au devenit și mai agresivi.
„În data de 19.07.2025, ora 20.45, polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia, în timp ce desfășurau activități privind supravegherea și coordonarea traficului rutier pe raza localității Cănicea, au observat un motociclu al cărui conducător auto a fost oprit pentru control.
În urma legitimării conducătorului auto, polițiștii au constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând 0,46 mg/la alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Centrul de Permanență din Băile Herculane, pentru recoltarea de probe biologice.
În urma efectuării verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „Conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe”.
În momentul intervenției polițiștilor, mai multe persoane au încercat să intervină în modul de acțiune al polițiștilor.
Persoanele participante la eveniment au fost identificate, fiind efectuate verificări cu privire la modul de desfășurare a evenimentului”, anunță IPJ Caraș-Severin.
Foto: Facebook