Corina Caragea a avut parte de o experiență mai puțin plăcută în aeroport. Vedeta Pro TV a cumpărat un sandviș, iar suma plătită i s-a părut exagerată, mai ales că nici gustul nu a fost pe măsura așteptărilor.
Gallery
Nu mai surprinde pe nimeni că în aeroporturi produsele alimentare au prețuri mai mari decât în magazinele obișnuite. Totuși, uneori diferențele par exagerate, iar calitatea nu justifică deloc costul ridicat. Acesta a fost și cazul Corinei Caragea, care a povestit pe rețelele sociale ce a pățit.
Jurnalista a plecat în Elveția, unde urma să asiste la finala Euro feminin 2025. Încă de la aeroportul Otopeni, Corina a întâmpinat dificultăți, vorbind despre aglomerație și sfătuindu-i pe cei care au zboruri de dimineață să plece mai devreme de acasă.
Pe lângă asta, prezentatoarea a atras atenția și asupra prețurilor mari dintr-o vitrină cu produse alimentare. Ea a publicat o fotografie cu locul de unde și-a cumpărat sandvișul „Focaccia veggie”, de 260 de grame, care a costat 59 de lei. Imaginea a fost însoțită de comentariul ironic „Bogăție”, făcând aluzie la costul ridicat raportat la calitate.
Nici celelalte produse nu sunt mai ieftine: un sandviș „Panuzzo Turbulence” de 250 de grame costă 58 de lei, un mini sandviș cu prosciutto crudo de doar 90 de grame ajunge la 39 de lei, iar o baghetă cu șnițel de pui costă 55 de lei.
Chiar dacă prețurile mari din aeroporturi nu sunt o noutate și nu țin doar de România, diferențele sunt mai accentuate la noi. Mulți pasageri ajung să fie nevoiți să plătească aceste sume pentru o gustare sau să rămână flămânzi până la destinație.
CITEȘTE ȘI:
Sursă foto: Instagram