
Fosta ministră a Turismului a fost eliberată din închisoare recent, iar acum se bucură din plin de momentele alături de cei dragi. Chiar dacă are de recuperat timp alături de fiica sa, Eva, Elena Udrea nu pierde timpul și se pregătește să își reia activitate, de data aceasta în mediul privat.
Gallery
Elena Udrea a executat trei ani și zece luni din pedeapsa de șase ani primită în dosarul „Gala Bute”, fiind eliberată la începutul lunii iulie 2025.
După ani întregi petrecuți în spatele gratiilor, departe de familia sa, fosta ministră face tot ce-i stă în putință să recupereze timpul pierdut, mai ales când vine vorba despre fiica sa.
Eva va începe clasa I în toamnă, iar până atunci mama sa i-a promis că-i va oferi o vacanță de neuitat. Așadar, Elena Udrea, alături de Adrian Alexandrov și fiica lor, au plecat în Delta Dunării, acolo unde bunicii Evei au o casă.
„Vacanța o să mi-o petrec cu Eva, înainte să înceapă clasa I”, declara Elena Udrea.
După vacanța petrecută cu cei dragi, Elena Udrea are în plan să își reia activitate, însă de data aceasta în mediul privat. Fosta ministră a declarat că se va ocupa în special de afacerile familiei sale și că se va implica într-un proiect menit să sprijine reintegrarea în societate a persoanelor care au fost la închisoare.
„Cu siguranță că îmi voi continua activitatea în mediul privat, afacerile familiei și să mă implic foarte mult într-o asociație non-guvernamentală pentru sprijinul reintegrării persoanelor care au fost la închisoare”, mai spunea Elena Udrea.
Foto: Facebook