
În noaptea de 30 iulie, un cutremur de o putere excepţională a zguduit peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus. Seismul este cel mai puternic de pe planetă din 2011, când un cutremur cu magnitudinea de 9,0 a lovit nord-estul Japoniei, declanşând un tsunami devastator.
Cutremurul puternic a surprins o echipă de medici chiar în timpul operației. Chirurgii au reacționat rapid după ce sala de operații a început să se cutremure. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
O înregistrare video, care a devenit virală, arată momentul în care cutremurul cu magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter ce a avut loc, miercuri, în largul Peninsulei Kamceatka a surprins câțiva medici din regiune în timpul unei operații.
Momentul înspăimântător a fost surprins pe camere
Gestul echipei a fost salutat public de guvernatorul regiunii Kamceatka, care a lăudat curajul și stăpânirea de sine a medicilor de la Spitalul Regional de Oncologie din Kamceatka şi a anunțat că aceștia vor fi recompensați.
Un cutremur cu magnitudinea de 8,8 a lovit miercuri peninsula Kamceatka din Extremul Orient al Rusiei, generând un tsunami de până la 4 metri, avariind clădiri şi determinând avertismente de evacuare în zonă şi în cea mai mare parte a coastei de est a Japoniei, în timp ce un vulcan din Kamceatka a început să erupă după seism.
La nivel mondial, doar cinci cutremure înregistrate în ultimul secol au depăşit magnitudinea celui din această noapte.
Captură video