• PRO TV
  • Transformarea lui David Popovici: momentul de criză care l-a dus spre aurul mondial și secretul care l-a făcut singurul om din lume care a reușit un anumit record

Transformarea lui David Popovici: momentul de criză care l-a dus spre aurul mondial și secretul care l-a făcut singurul om din lume care a reușit un anumit record

Transformarea lui David Popovici: momentul de criză care l-a dus spre aurul mondial și secretul care l-a făcut  singurul om din lume care a reușit un anumit record

David Popovici, în vârstă de 20 de ani, a cucerit aurul în proba de 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore.

Gallery

​Chiar dacă nu a avut un start ideal și se afla pe locul al treilea la jumătatea cursei, a reușit să recupereze spectaculos pe ultimii metri, trecând linia de sosire primul și demonstrând din nou de ce este unul dintre cei mai valoroși înotători ai lumii.

Acum câștigă medalie după medalie. 

Unul dintre elementele esențiale care au contribuit la această performanță a fost schimbarea abordării mentale. Popovici și-a concentrat atenția pe propriul ritm și pe o strategie care l-a ajutat să elimine presiunea competiției. În paralel, a lucrat intensiv la un aspect tehnic important: înotul sub apă. Comparativ cu anul precedent, și-a îmbunătățit considerabil această secvență, ceea ce s-a reflectat în rezultatele excelente atât la proba de 100 de metri, cât și la cea de 200 de metri liber. Potrivit cancan.ro, care îl citează pe campion, acesta e secretul care i-a adus caștigul:

„În doar câteva cuvinte: mă bucur foarte mult să fiu aici. De obicei, cel care câștigă e cel care e puțin mai bun decât ceilalți. Mi-am imaginat că sunt singur și fac ceea ce fac cel mai bine. Mi-am pus ziduri în jurul meu. E ceva ce mi-am îmbunătățit față de anul trecut, și la 200 de metri, și la 100 – înotul pe sub apă. Pentru mine a funcționat tactica asta. Mă bucur foarte mult”

​Înaintea competiției, sportivul a trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Cu doar câteva zile înainte de debutul mondialelor, a fost cuprins de o stare profundă de teamă, în care chiar a luat în calcul varianta de a se retrage din concurs. Povara responsabilității și dorința de a performa la cel mai înalt nivel l-au făcut să se simtă copleșit.

Acest moment de cumpănă a fost depășit cu ajutorul sprijinului venit din partea celor apropiați. Prezența iubitei și a familiei a fost decisivă în recâștigarea echilibrului psihic și în redobândirea încrederii de care avea nevoie pentru a intra în bazin cu forță maximă. Odată trecut peste acest blocaj mental, Popovici și-a regăsit concentrarea și a revenit în competiție cu o energie remarcabilă.

La această ediție a Campionatelor Mondiale de la Singapore, David Popovici a bifat două medalii de aur. Prima a venit în proba de 200 de metri liber, cu un timp de 1:43,53, o victorie obținută chiar în ziua în care România sărbătorea Ziua Imnului Național. A doua a fost confirmarea formei excelente, când a învins în finala de 100 de metri liber, într-una dintre cele mai competitive curse ale sezonului.

Potrivit digisport, David Popovici e singurul om din lume care a reușit de două ori "dubla" 100 / 200 m la Mondiale.

Prin aceste performanțe, Popovici a demonstrat din nou că succesul la nivel internațional nu depinde doar de calitățile fizice, ci și de echilibrul mental și de adaptarea tehnică continuă. 

VEZI ȘI VIDEO ATAȘAT:

​FOTO: GETTY IMAGES

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni