
Preoți tineri, carismatici, unii cu look de model, alții cu zâmbet cald și vorbe care ajung direct la suflet. Pe TikTok sau Instagram, sunt porecliți de internauți „hot priests”, dar dincolo de aparențe, acești oameni ai Bisericii au o misiune clară: să ducă mesajul credinței acolo unde sunt tinerii – adică online.
În cadrul unei inițiative inedite, peste 1.000 de „misionari digitali” – preoți, călugări și călugărițe cu influență în social media – s-au adunat zilele acestea la Roma pentru a discuta cum pot atrage tinerii spre credință.
Gallery
Printre vedetele religiei se numără părintele Ambrogio Mazzai, care cântă la chitară și se plimbă pe munte cu 100.000+ fani pe Instagram, dar și Cosimo Schena – un preot cu look de influencer de fitness și 450.000 de urmăritori.
Nu lipsește nici părintele-bodybuilder Giuseppe Fusari (63.000 urmăritori), care predică despre Dumnezeu între două poze cu bicepșii săi tatuați. Ideea e clară: dacă vrei să vorbești generației TikTok, trebuie să o faci în limbajul ei. Chiar și Papa are 14 milioane de urmăritori pe X. Și nu, nu e prima dată: calendarul cu „hot priests” din Roma a fost deja un best-seller în 2022.
Unii au sute de mii de urmăritori, dar scopul nu e să devină vedete. Ci să rămână oameni ai credinței care știu că, uneori, un Reel sincer poate face mai mult decât o predică lungă.
Vaticanul sprijină această direcție, cu ghiduri și ateliere dedicate: cum vorbești despre Dumnezeu într-un Story, cum gestionezi reacțiile negative și mai ales, cum păstrezi esența într-o lume de filtre și scroll infinit.