
Shianne Fox, o peisagistă din Sydney, Australia, a stârnit controverse pe rețelele sociale după ce a atras atenția asupra unui presupus „standard dublu” în industria construcțiilor.
VEZI ÎN GALERIA FOTO CUM APARE TÂNĂRA PE ȘANTIER ȘI PE TIKTOK
Gallery
Tânăra a publicat un videoclip pe TikTok în care își exprimă nemulțumirea. Înregistrarea a fost realizată într-o zi caniculară, cu temperaturi de 40 de grade Celsius.
Citată de presa internațională, ea și-a exprimat frustrarea pe rețelele sociale, dezvăluind că i-a cerut superiorului ei permisiunea de a-și da jos tricoul în timp ce lucra – așa cum fac mulți dintre colegii ei bărbați. Foxx, care de obicei poartă inclusiv costum de baie la muncă, lucra într-o zi caniculară, cu 40 de grade Celsius, și a spus că voia să lucreze precum bărbații pentru că era prea cald.
Într-un videoclip postat pe TikTok, Foxx a spus: „E o zi al naibii de caldă, 40 de grade, și eu sunt cea care trebuie să poarte tricou, în timp ce toți băieții de pe șantier nu trebuie să poarte nimic.”
„E un standard dublu, e sexist și chiar m-am săturat. Vreau doar să fiu ca băieții, dar nu, cică i-aș ‘distrage’”, a adăugat ea.
Într-un interviu pentru news.com.au, Foxx a declarat: „A fost o zi extrem de caldă. Evident, când lucrezi în industrie, mulți băieți sunt așa. Am considerat că e corect să pot și eu să-mi dau jos tricoul. Nu am nicio jenă.”
„Dacă ești copilăros și crezi că sunt o distragere, atunci ar trebui să te maturizezi,” a mai spus ea.
Foxx, care este și creatoare de conținut pe o platformă pentru adulți, a spus că a vrut să-și exprime opinia despre situație, deoarece sunt foarte puține femei în această industrie. „Lucrez în meserii dominate de bărbați de aproximativ patru ani. M-am gândit că dacă mă expun public, poate și alte femei vor dori să intre în domeniul construcțiilor.”
Explicând că este fericită, în ciuda numărului redus de femei în domeniu, Foxx a mai spus: „Multă lume spune că ești fluierată sau hărțuită, dar nu e deloc așa.”
„Din experiența mea, dacă intri acolo cu capul sus și nu le permiți bărbaților să te domine, dacă îți menții poziția, nu vor face nimic,” a completat ea.
Videoclipul a generat comentarii împărțite pe rețelele sociale. Unii utilizatori au fost de acord cu Foxx, în timp ce alții au spus că nu ar trebui să lucreze așa. De asemenea, au apărut și comentarii nepotrivite sub postarea ei. Totuși, Foxx a declarat că nu lasă remarcile deranjante să o afecteze, spunând că dacă ar lua totul personal, ar fi „cea mai nefericită persoană din lume”.
Mulți bărbați au comentat în favoarea ei. Unul a scris: „Da, total de acord, la naiba cu băieții.” Alții au comentat: „Nu cred că s-ar plânge cineva, domnișoară”, „Sunt complet de acord cu tine” și „Nu mă simt ofensat.” Un comentator care a fost împotrivă a scris: „Cu siguranță există un aer condiționat undeva.”