Un bărbat de 37 de ani din Arad și-a pierdut viața sâmbătă, în timp ce făcea scufundări în apele Mării Egee, în zona Paradise Beach, din insula Thassos. Deși mai mulți oameni au încercat să-l resusciteze, după care și un echipaj de salvare, acesta nu a mai putut fi salvat.
Mesajul de alertă a fost postat pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, unde martorii au relatat clipele dramatice în care medicii de la ambulanță și turiștii au făcut eforturi disperate să-l readucă la viață. Din păcate, după ce au încercat 50 de minute să-l resusciteze, medicii au constatat decesul. Comunitatea de români care urmărește grupul “Forum Thassos” se mobilizează pentru a-i ajuta soția și copiii.
Cel mai probabil, bărbatul a suferit un infarct în timp ce era în apă, iar apoi s-a înecat, spun martorii. El făcea scufundări aproape de mal, purtând o mască full-face. Când a fost adus la mal, era deja vânăt, iar cei aflați în apropiere au încercat continuu manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței. „Nimeni nu a stat doar să privească”, a subliniat un român. Familia se afla în vacanță în Grecia, avea asigurare medicală, dar comunicarea cu autoritățile locale a fost dificilă. Autopsia urmează să stabilească exact cauza morții.
Rudele victimei au transmis că fratele soției trebuia să ajungă duminică seară în Thassos pentru a o sprijini pe mama celor trei copii și a-i ajuta în procesul de repatriere. „Venim de la spital cu mama și cei trei copii. Bărbatul este mort, urmează să-i facă autopsia, aveau asigurare medicală. Foarte greu am reușit să ne înțelegem cu ei în englez”, a scris femeia care a informat inițial despre acest caz și încearcă să dea o mână de ajutor.
Citește și:
Vezi și: