Ion Iliescu s-a stins din viață la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, la data de 5 august. El avea 95 de ani.
Gallery
Fostul președinte al României avea cancer pulmonar. După aproape două luni petrecute în spital, starea lui de sănătate s-a deteriorat treptat. Ion Iliescu „trece dincolo împăcat cu lumea şi cu el însuşi, cu speranţele şi cu dezamăgirile lui, se duce liniştit la judecata laică a Istoriei şi la cea religioasă a lui Dumnezeu”, a spus Ionuţ Vulpescu, deputat și fost consilier al lui Ion Iliescu.
Dispariția sa marchează sfârșitul unei epoci și deschide, inevitabil, întrebarea: ce avere lasă în urmă omul care a condus România în primii ani de după Revoluție?
Ion Iliescu a fost cunoscut pentru un stil de viață modest, fără a manifesta vreo dorință de a acumula averi impresionante. Conform declarațiilor de avere făcute publice, veniturile sale din ultimii ani au provenit din trei surse principale și au însumat aproximativ 1,45 milioane de lei (circa 325.000 de euro), scrie gândul.ro. Ion Iliescu deținea o vilă în cartierul Primăverii și un apartament cumpărat în 1996. În declarațiile sale mai figurau câteva bunuri personale: 16 tablouri de artă contemporană românească, bijuterii modeste și un Volkswagen din 2004, toate reflectând un trai decent, fără opulență.
Fostul președinte încasa, în 2023, o pensie specială de peste 20.000 de lei pe lună, echivalentul a peste 4.000 de euro. Acest venit îi revenea în baza funcțiilor publice ocupate, în special cea de președinte al României, conform legislației în vigoare.
În lipsa unui testament, averea lui Ion Iliescu i-ar reveni, în mare parte, soției sale, Nina, conform legislației în vigoare. Totuși, presa a relatat că fostul președinte ar fi întocmit un testament prin care l-a desemnat moștenitor unic pe Mihai Bujor Sion. Considerat „fiul de suflet” al soților Iliescu, cu care ar fi avut o relație apropiată, Sion a avut o carieră în diplomație, ocupând funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Stabilit în afara țării, el a preferat să evite aparițiile publice.
Ion Iliescu a cunoscut-o pe Elena "Nina" Șerbănescu în 1948, pe când amândoi aveau 18 ani și erau studenți în București, el la Liceul Sfântul Sava, și ea la Iulia Hașdeu, potrivit stirileprotv.ro.
Cei doi s-au căsătorit la 21 iulie 1951. Cuplul nu a avut copii, Nina Iliescu având trei sarcini pierdute.
Foto: Facebook/Mihai Sion
După ce și-a pierdut ambii părinți într-un accident aviatic în 1974, Mihai Bujor Sion a fost crescut de Ion Iliescu, care îi era un prieten apropiat tatălui biologic. Deși nu a fost adoptat în mod legal, Sion l-a privit întotdeauna pe Iliescu ca pe un tutore și mentor. În perioada în care Iliescu era la conducerea țării, Sion a deținut mai multe funcții importante în administrația de stat.
Citește și:
Vezi și: