Tulsi Gabbard, actualul Director al Informațiilor Naționale (DNI) din SUA, a declarat într-un interviu pentru podcastul „Pod Force One”, găzduit de Miranda Dvine, că nu exclude posibilitatea existenței extratereștrilor, dar a evitat să ofere detalii despre ceea ce știe guvernul american în acest sens.
Tulsi Gabbard ocupă această funcție din februarie 2025 și este coordonator al celor 18 agenții de informații americane, printre care CIA, NSA sau FBI. Totodată, Tulsi este și consilier principal al Președintelui SUA pentru informații legate de securitatea națională.
În calitatea sa de coordonator al agențiilor de informații din SUA, Tulsi Gabbard a fost întrebată dacă „ar putea exista extratereștri”.
Inițial a ezitat să ofere un răspuns clar, potrivit AOL: „Am propriile mele păreri și opinii. În această funcție trebuie să fiu atentă la ce împărtășesc”.
Totuși, după ce moderatoarea a insistat, șefa serviciilor secrete a spus simplu „Da”. Tulsi a refuzat să ofere informații concrete, însă a subliniat că publicul va fi informat atunci când va fi momentul potrivit.
„Continuăm să căutăm adevărul și să-l împărtășim cu poporul american”, a mai spus șefa serviciilor secrete.
Tulsi Gabbard a adăugat că încă are multe întrebări fără răspuns legate de dronele misterioase care au fost văzute zburând deasupra locuințelor din New Jersey anul trecut.
Oficialii din administrațiile Trump și Biden au insistat că obiectele respective erau, de fapt, un amestec de drone civile, comerciale și aparate guvernamentale.
Gabbard însă e sceptică: „Încă am multe întrebări. Am auzit ce spun oficialii, dar personal nu sunt convinsă. Nu s-a întâmplat doar în New Jersey, ci în mai multe regiuni din țară”.
Foto: Getty Images
CITEȘTE ȘI: