• PRO TV
  • SUA, recompensă de 50 de milioane de dolari pentru capturarea unui președinte în funcție, acuzat de narco-terorism: „Este DUBLUL sumei oferite pentru prinderea lui Osama bin Laden”

SUA, recompensă de 50 de milioane de dolari pentru capturarea unui președinte în funcție, acuzat de narco-terorism: „Este DUBLUL sumei oferite pentru prinderea lui Osama bin Laden”

SUA, recompensă de 50 de milioane de dolari pentru capturarea unui președinte în funcție, acuzat de narco-terorism: „Este DUBLUL sumei oferite pentru prinderea lui Osama bin Laden”

Nicolas Maduro a devenit cel mai căutat om din lume, după ce America a anunțat că oferă o sumă record pentru capturarea președintelui venezuelean. Este vorba de numai puțin de 50 de milioane de dolari, dublul sumei oferite în trecut pentru capturarea lui Osama bin Laden, fostului lider al grupării teroriste al-Qaida.

Gallery

​Statele Unite au dublat recompensa pentru informații care să ducă la arestarea președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, pe care îl acuză că e „unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume”.

Donald Trump, președintele Statelor Unite, a fost un critic constant al lui Nicolas Maduro, care și-a recâștigat mandatul în ianuarie, după alegeri controversate, marcate de acuzații de fraudă. Rezultatele scrutinului au fost larg contestate de comunitatea internațională.

Procurorul general al SUA a anunțat că recompensa a fost dublată

„Astăzi, Departamentul de Justiţie şi Departamentul de Stat anunţă o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informaţii care să conducă la arestarea lui Nicolas Maduro”, a scris procuroarea Pam Bondi, pe reţeaua X (fostul Twiter).

Recompensa inițială era de 25 de milioane de dolari, potrivit BBC. Potrivit secretarului de stat adjunct Christopher Landau: „Aceasta este cea mai mare recompensă din istoria noastră şi DUBLUL sumei oferite pentru prinderea lui Osama bin Laden”.

Ministrul venezuelean de externe, Yvan Gil, a catalogat anunțul făcut de administrația SUA drept „patetic” și „propagandă politicică”. Mai mult, acesta a acuzat-o pe procuroare că încearcă o „diversiune” de la scandalurile din presă legate de modul în care a fost gestionat cazul infractorului sexual Jeffrey Epstein.

Ce acuzații i se aduc președintelui Venezuelei

În timpul primului mandat al lui Donald Trump, guvernul SUA l-a pus sub acuzare pe Nicolas Maduro, alături de alți oficiali venezueleni de rang înalt, pentru o serie de infracțiuni, inclusiv narco-terorism, corupție și trafic de droguri.

​Într-un videoclip postat pe platforma X, Pam Bondi l-a acuzat pe Maduro că a colaborat cu grupări precum Tren de Aragua, o bandă venezueleană desemnată de administrația Trump drept organizație teroristă și cu cartelul Sinaloa, o rețea criminală puternică din Mexic.

Administrația Americană pentru Combaterea Drogurilor (DEA) a anunțat că a confiscat 30 de tone de cocaine care au legătură cu Maduro și colaboratorii săi.

Fotografii: Getty Images

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni