
Senatorul Titus Corlățean a declarat recent că va candida pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat.
Fost ministru de externe, Corlățean a precizat că nu a fost de acord cu intrarea PSD în actuala coaliție, susținând că ar fi fost preferabilă o formulă de „susținere rațională” din opoziție. El a criticat actuala conducere pentru lipsa de reacție la atacurile din partea partenerilor liberali și pentru sprijinirea, la alegerile prezidențiale, a unui candidat care nu a reușit să intre în turul al doilea, ceea ce a dus la pierderea unui număr semnificativ de voturi.
Gallery
În prezent, Corlățean este senator PSD de Dâmbovița, președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului și, la nivel european, vicepreședinte al Comisiei speciale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru implementarea hotărârilor CEDO.
În viața privată, Titus Corlățean se bucură de un mariaj de 30 de ani cu Mădălina. Într-o postare a senatorului, la ceas aniversar, acesta a scris: ”Anii au trecut și parcă ieri, alături de Mădălina, spuneam DA în fața ofițerului de stare civilă, la 9 decembrie 1994...
30 de ani alături de soția mea iubită, ani cu bucurii, cu încercări, cu reușite și o tânără generație care a crescut frumos și care și-a creat deja propria familie..Și, bineînțeles, cu doi nepoței (deocamdată...), o bucurie pentru sufletul nostru, care ne-au transformat în BUNICI! Ce poate fi mai minunat?
Îi mulțumesc soției mele, Mădălina, pentru dragostea, răbdarea, înțelegerea și sprijinul arătate și la bine, dar mai ales la greu...Îi mulțumesc Domnului pentru soția minunată pe care mi-a dăruit-o! ?
Și aș spune, ca o concluzie, că acești 30 de ani de căsnicie reprezintă un bun început”
Foto: Facebook, titus-corlatean.ro