• PRO TV
  • Maluma, scos din sărite în timpul concertului de o mamă iresponsabilă: "Fluturați bebelușul acela ca pe o jucărie". Ce i-a reproșat artistul

Maluma, scos din sărite în timpul concertului de o mamă iresponsabilă: "Fluturați bebelușul acela ca pe o jucărie". Ce i-a reproșat artistul

Maluma, scos din sărite în timpul concertului de o mamă iresponsabilă:

Maluma, superstarul columbian în vârstă de 31 de ani, și-a întrerupt concertul de la Palacio de los Deportes din Ciudad de México pentru a atrage atenția asupra unui gest pe care l-a considerat extrem de periculos: prezența unui copil de aproximativ un an la un show de mare intensitate sonoră, fără protecție auditivă.

În fața celor peste 26.000 de spectatori, artistul – pe numele său real Juan Luis Londoño Arias – a luat o pauză în mijlocul spectacolului din turneul + Pretty + Dirty World Tour pentru a se adresa direct mamei.

„Cu tot respectul… câți ani are? Un an? Mai puțin? Un an? Credeți că e o idee bună să aduceți un bebeluș de un an la un concert unde decibelii sunt atât de ridicați? Unde sunetul e atât de puternic?”, a spus Maluma, vizibil deranjat.

Gallery

El a continuat: „Bebelușul acela nici nu știe ce caută aici. Data viitoare, protejați-i urechile sau ceva. Serios. E grav. Este responsabilitatea voastră. Îl fluturați ca pe o jucărie. Copilul ăla nu vrea să fie aici, serios. Vă spun asta cu toată dragostea și respectul, dar acum, că sunt tată, nu mi-aș aduce niciodată copilul la un concert. Pentru data viitoare, fiți mai conștienți.”

Reacția sa a fost aplaudată de fani, care au scris pe rețelele de socializare:

  • „Acest lucru e foarte important și sper să ridice nivelul de conștientizare. E o lipsă uriașă de educație când vine vorba de protecția auzului, chiar și pentru adulți.”

  • „Protejarea celor mai vulnerabili ar trebui să fie mereu pe primul loc, înainte de spectacol.”

  • „Bebelușii au nevoie de protecție, unii oameni pur și simplu nu se gândesc la asta. Sper ca mama să înțeleagă mesajul.”

Video AICI.

Riscurile reale ale zgomotelor puternice asupra copiilor

Un concert obișnuit poate ajunge la un nivel de zgomot între 94 și 110 decibeli, suficient pentru a provoca leziuni ireversibile ale auzului după doar două minute de expunere. Audiologul Hannah Samuels, de la Boots Hearingcare, a explicat pentru Daily Mail de ce Maluma a avut dreptate să intervină:

Aduceți un copil foarte mic la un concert fără protecție auditivă și îl expuneți la un risc serios și potențial ireversibil. Copiii sunt chiar mai vulnerabili decât adulții, pentru că canalul lor auditiv este mai mic, ceea ce crește presiunea sonoră, iar sistemul lor auditiv încă se dezvoltă. Zgomotele puternice pot provoca leziuni mult mai repede. Protecția urechilor ar trebui să fie obligatorie la concerte, festivaluri sau chiar unele evenimente sportive.”

Specialista recomandă ca părinții să privească protecția auditivă la fel ca pe crema de protecție solară: „O pui de fiecare dată înainte să expui copilul la soare. În cazul concertelor, se folosesc dopuri speciale sau căști antifonice cu filtre, care reduc nivelul sunetului, dar permit în continuare să te bucuri de muzică.”

Maluma, care a devenit tată anul trecut, când iubita sa, arhitecta Susana Gomez, a născut o fetiță pe nume Paris, a subliniat că vorbele sale nu sunt o critică răutăcioasă, ci un apel la responsabilitate.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni