
Radu Jude, unul dintre cei mai apreciați regizori români ai momentului, pregătește un proiect cinematografic atipic, cu o poveste care combină mitul literar cu fapte istorice recente.
Filmul se va numi „Frankenstein în România”, iar în rolul principal a fost confirmat actorul Sebastian Stan, cunoscut pentru aparițiile sale din universul Marvel și producții precum „Pam & Tommy” sau „The Apprentice”.
Anunțul a fost făcut chiar de regizor, aflat în prezent la Festivalul de Film de la Locarno, din Elveția, unde își prezintă cel mai nou lungmetraj, „Dracula”. Deși „Frankenstein în România” se află încă în faza de scenariu, Radu Jude a dezvăluit deja că îl vede pe Sebastian Stan interpretând atât rolul doctorului Victor Frankenstein, cât și pe cel al monstrului creat de acesta.
Radu Jude a explicat că ideea filmului a apărut după mai multe discuții cu actorul româno-american, când încă nu avea un proiect concret pentru o colaborare. Povestea va îmbina elementele clasice din romanul scris de Mary Shelley cu un episod controversat din istoria recentă a României: existența unei închisori secrete CIA pe teritoriul țării.
Prin această combinație, regizorul vrea să exploreze teme precum puterea, abuzurile și impactul pe care tehnologia sau știința îl pot avea asupra umanității, dar și să introducă o dimensiune politică și socială, specifică filmelor sale. Tonul va fi unul provocator, cu accente de umor negru și comentariu satiric, elemente care au devenit marca lui Radu Jude, după cum scrie Hollywood Reporter.
Gallery
Pentru regizor, 2025 este deja un an extrem de încărcat. În primăvară, a avut premiera mondială la Berlinală cu „Kontinental ’25”, o comedie-dramă absurdă despre criza locuințelor din România și clasa de mijloc, film care i-a adus „Ursul de Argint” pentru cel mai bun scenariu.
La Locarno, Radu Jude prezintă „Dracula”, o reinterpretare a mitului celebrului vampir, plină de ironie și scene care, potrivit organizatorilor festivalului, ar putea șoca sensibilitatea unor spectatori. Imediat după festival, cineastul intenționează să înceapă filmările pentru un alt proiect, o dramă inspirată de romanul „Jurnalul unei cameriste”, de Octave Mirbeau, despre o femeie română angajată la o familie din Bordeaux, în timp ce fiica ei mică rămâne acasă.
Spre deosebire de „Dracula” sau de viitorul „Frankenstein în România”, acest film va avea un ton mai serios și va aborda teme precum migrația și diferențele culturale dintre Europa de Vest și cea de Est.
Pentru Sebastian Stan, acest rol marchează o întoarcere simbolică acasă, într-un proiect care îi va pune la încercare versatilitatea actoricească. Interpretarea dublă, atât a creatorului, cât și a creaturii, promite o provocare artistică rar întâlnită în cinematografie.
Radu Jude și Sebastian Stan par să împărtășească aceeași dorință de a explora povești neconvenționale, iar „Frankenstein în România” se anunță a fi o combinație unică de horror clasic, satiră politică și reflecție asupra istoriei recente a României.
foto: Getty Images