
De acum, de la plata CASS vor fi exceptate strict persoanele care sunt cu adevărat nevoiașe, precum cele incluse în programe sociale sau care suferă de afecțiuni grave.
Astfel, din 1 septembrie, preoții, călugării și călugărițele nu se vor mai putea trata în spitale dacă nu plătesc asigurarea de sănătate (CASS). „Această categorie de persoane va beneficia de asigurare de sănătate doar dacă își plătește contribuția, la fel ca restul contribuabililor. Dacă până acum făceau parte din categoria exceptată de la plată, începând cu 1 septembrie 2025 vor trece în rândul celor care trebuie să achite contribuția pentru a avea acces la servicii medicale”, a declarat Monalisa Artenie, purtătoarea de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Iași.
După 1 septembrie, preoții, călugării și călugărițele vor putea opta pentru asigurare medicală doar prin plata contribuției individuale, prin depunerea declarației unice la organele fiscale.
„Personalul monahal deține PFA-uri prin care obține venituri din vânzarea de lumânări și din diverse slujbe religioase. Sunt venituri înregistrate, iar decizia de a-i include în categoria persoanelor care trebuie să plătească contribuția de sănătate nu a fost întâmplătoare. Măsura a venit după confirmarea unor informații privind aceste surse de câștig”, a explicat Monalisa Artenie, pentru Ziarul de Iași.
De altfel, și premierul Ilie Boloja a explicat faptul că mai multe categorii de persoane – cele în concediu de creștere a copilului, pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei ori personalul monahal – trebuie să plătească CASS deoarece acum sunt prea multe categorii exceptate, iar sistemul sanitar de stat nu mai face față cu resursele pe care le are.
Foto.Shutterstock