• PRO TV
  • Mii de nord-coreeni, forțați să muncească în Rusia „ca niște sclavi”: 18 ore pe zi în construcții și două zile libere pe an

Mii de nord-coreeni, forțați să muncească în Rusia „ca niște sclavi”: 18 ore pe zi în construcții și două zile libere pe an

Mii de nord-coreeni, forțați să muncească în Rusia „ca niște sclavi”: 18 ore pe zi în construcții și două zile libere pe an

Mii de nord-coreeni sunt trimiși în Rusia să lucreze în condiții asemănătoare sclaviei pentru a acoperi lipsa uriașă de forță de muncă provocată de războiul din Ucraina.

Rusia apelează la Phenian nu doar pentru arme și muniții, ci și pentru forță de muncă ieftină. Mulți dintre bărbații ruși sunt uciși pe front sau fug din țară, iar nord-coreenii îi înlocuiesc pe șantiere, în fabrici și chiar în centre IT.

Într-un amplu reportaj realizat de BBC, jurnaliștii au intervievat șase muncitori nord-coreeni care au reușit să fugă din Rusia. Sub protecția anonimatului, aceștia au detaliat modul în care bărbații sunt supuși unor condiții de muncă inumane și cum autoritățile nord-coreene înăspresc controlul asupra muncitorilor pentru a-i împiedica să scape.

Unul dintre muncitori a declarat pentru BBC că, atunci când a aterizat în Rusia, a fost însoțit de la aeroport la un șantier de construcții de către un agent de securitate nord-coreean, care i-a ordonat să nu vorbească cu nimeni și să nu se uite la nimic.

Lumea exterioară este dușmanul nostru”, i-a spus agentul. A fost pus direct la muncă, construind blocuri cu apartamente, timp de peste 18 ore pe zi.

Ce au povestit muncitorii care au reușit să fugă

Toți cei șase muncitori cu care jurnaliștii de la BBC au vorbit, au povestit că se trezeau la 6 dimineața și erau forțați să construiască apartamente la înălțime până a doua zi, la ora 2 dimineața, cu doar două zile libere pe an.

„Să te trezești era înfricoșător, realizând că trebuia să repeți aceeași zi din nou și din nou”, a spus un alt muncitor în construcții, Tae, care a reușit să fugă din Rusia anul trecut. Tae și-a amintit cum mâinile îi paralizau dimineața, incapabile să se deschidă, epuizate de munca de ziua precedentă.

„Unii oameni își părăseau postul ca să doarmă ziua sau adormeau în picioare, dar supraveghetorii îi găseau și îi băteau. Era ca și cum am fi murit”, a spus un alt muncitor, Chan.

„Condițiile sunt cu adevărat inumane”, a spus Kang Dong-wan, profesor la Universitatea Dong-A din Coreea de Sud, care a călătorit în Rusia de mai multe ori pentru a intervieva muncitori nord-coreeni.

„Muncitorii sunt expuși unor situații foarte periculoase. Noaptea, luminile sunt stinse și lucrează pe întuneric, cu puțin echipament de siguranță”, a spus acesta potrivit sursei menționate mai sus.

Cei care au reușit să scape din acest iad au povestit că muncitorii sunt ținuți în șantiere zi și noapte, unde sunt supravegheați de agenți ai departamentului de securitate de stat al Coreei de Nord.

Cu cât sunt plătiți muncitorii nord-coreeni 

Aceștia dorm în containere maritime murdare, supraaglomerate, infestate cu insecte sau pe podeaua blocurilor de apartamente neterminate, cu prelate trase peste tocurile ușilor pentru a încerca să-i ferească de frig.

Deși li se promit bani pentru munca depusă, realitatea este că aproape toți banii merg direct către regimul de la Phenian. Muncitorii primesc în jur de 100-200 de dolari pe lună și asta după ce se întorc în Coreea de Nord.

În 2023, peste 10.000 de nord-coreeni au fost trimiși în Rusia, iar numărul lor ar putea depăși 50.000. „Acești muncitori vor fi moștenirea durabilă a prieteniei de război dintre Kim și Putin” a declarat Lankov, expert în relațiile Coreea de Nord–Rusia.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni