• PRO TV
  • Horoscop zilnic 16 august 2025. Vărsătorii pot încerca ceva nou, mai ales în relația amoroasă, Taurii au oportunități neașteptate de câștig

Horoscop zilnic 16 august 2025. Vărsătorii pot încerca ceva nou, mai ales în relația amoroasă, Taurii au oportunități neașteptate de câștig

Horoscop zilnic 16 august 2025. Vărsătorii pot încerca ceva nou, mai ales în relația amoroasă, Taurii au oportunități neașteptate de câștig

Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 16 august 2025.

Berbec

Astăzi este posibil să ai idei originale și soluții ingenioase, revelații bruște sau schimbări rapide în gândire, dar și o nevoie accentuată de a-ți exprima ideile. Ai susținere de la Saturn din casa personalității, care ajută la stabilitate emoțională și luarea unor decizii responsabile. Ar putea să apară și unele situații în planul sentimental sau tensiuni legate de ego, mai ales dacă simți că nu ești înțeles.

Taur

Posibil, astăzi, să te preocupe banii și stabilitatea materială, însă aspectul strâns pe care Luna îl formează cu Uranus, planeta imprevizibilului, ar putea să aducă soluții ingenioase sau o oportunitate neașteptată de câștig. Ai o intuiție puternică, iar răbdarea te ajută să iei decizii inspirate, chiar dacă nu ai toate detaliile. În familie au loc dialoguri importante legate de casă și confort.

Gemeni

Astăzi este posibil să simți un val de energie și inspirație, grație unui aspect strâns, care se formează în zodia ta între Lună și Uranus. Poți surprinde pe cei din jur cu o idee, soluție, exprimare. Îți canalizezi energia în mod constructiv. De asemenea, ai claritate în comunicare, inspirație și te remarci prin adaptabilitatea cu care ești înzestrat.

Rac

Astăzi, ai parte de o zi plină de surprize în planul frământărilor interioare și subconștientului, unde energia te încurajează să-ți explorezi mai adânc emoțiile și trăirile. Pe de altă parte, Luna, guvernatoarea ta, formează un aspect armonios cu Mercur din casa banilor, semn că-ți oferă intuiție în gestionarea resurselor, negocieri sau încheieri de contracte, parteneriate.

Leu

Astăzi, poți avea parte de surprize în relațiile de prieteni, planul vieții sociale și proiectelor pe termen lung. Este o zi în care ideile originale și schimbările rapide pot aduce surprize plăcute în grupul de prieteni. Fii deschis schimbărilor și profită de energia creativă și de intuiție pentru a face pași în proiectele tale!

Fecioară

Astăzi, vei simți o energie puternică în zona carierei și reputației profesionale și contextul astrologic poate aduce schimbări neașteptate, dar benefice, care pot deschide uși în planul profesional sau în modul în care ești perceput de ceilalți. Saturn oferă stabilitate și sprijin în gestionarea resurselor comune sau a unor aspecte financiare și abordezi cu seriozitate provocările apărute.


Balanță

Astăzi este o zi potrivită pentru a-ți lărgi orizonturile și a fi deschis către idei și experiențe neobișnuite. Apar surprize și vești de la drum, din străinătate sau legate de o călătorie. De asemenea, Saturn din casa relațiilor aduce stabilitate în relațiile parteneriale, ajutându-te să gestionezi cu răbdare și maturitate eventualele schimbări sau surprize apărute într-o colaborare sau un parteneriat.

Scorpion

Luna și Uranus se află astăzi într-un aspect strâns și poți experimenta o zi plină de surprize, legate de resursele comune, banii proveniți din alte surse decât salariile, un credit, o datorie, rezolvarea unui context financiar. Registrul astral poate aduce idei neașteptate și soluții originale pentru o problemă care părea complicată. Saturn trimite susținere și oferă o bază solidă pentru a-ți organiza munca și rutina zilnică, astfel încât să gestionezi schimbările cu responsabilitate și răbdare.

Săgetător

Contextul astral de astăzi aduce surprize într-o relație sau un parteneriat, dar și o energie care aduce o schimbare neașteptată în modul în care te raportezi la ceilalți. Saturn îți oferă stabilitate și responsabilitate ajutându-te să echilibrezi impulsurile, dar cere să rămâi ancorat în realitate. Fii deschis în relații și folosește-ți creativitatea pentru a găsi soluții constructive, astfel încât să transformi provocările în oportunități!

Capricorn

Astăzi, pot să apară surprize la locul de muncă, dar și-n sarcinile și rutina zilnică. Poți simți o energie neașteptată și este un moment prielnic pentru a aduce noul în rutina ta, fie că e vorba de muncă, sănătate, organizare. Fii deschis unor schimbări, care te pot ajută să fii mai eficient! Saturn, guvernatorul tău, îți susține demersurile și oferă stabilitate și sprijin, ajutându-te să echilibrezi responsabilitățile cu nevoia de confort.

Vărsător

Astăzi este o zi în care poți fi creativ, să încerci lucruri noi, mai ales în relațiile amoroase. Saturn oferă sprijin în comunicare, în relațiile cu cei din jur și susține dialogurile importante, dar și negocierile sau înțelegerile. Poți transforma niște tensiuni în oportunități de dezvoltare, dacă știi să eviți niște tensiuni.

Pești

Posibil, astăzi, să apară surprize în viața de familie, privind reorganizarea spațiului de locuit: o idee neașteptată, o mutare sau modul în care-ți gestionezi timpul petrecut cu cei dragi. În ce privește sfera profesională, ai nemulțumiri legate de efortul depus și poate, recunoașterea pe care nu o primești. Ziua te invită să găsești un echilibru între nevoile personale și responsabilitățile profesionale.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni