
Scene incredibile s-au petrecut în São Paulo, acolo unde o jurnalistă a fost victima unui jaf chiar în timp ce se pregătea să intre în direct.
Beatriz Casadei, reporteriță a postului Balanço Geral, se afla în fața unui penitenciar în momentul în care un biciclist i-a smuls telefonul din mână și a dispărut cu el.
Scena a fost surprinsă integral pe camere și a devenit rapid viral pe rețelele de socializare.
Imaginile arată cum jurnalista privește spre obiectiv și așteaptă semnalul de emisie, când hoțul apare brusc, îi smulge dispozitivul și se face nevăzut.
Șocată, aceasta a încercat să reacționeze, însă infractorul se îndepărta deja cu viteză. Beatriz a mers apoi la poliție pentru a depune plângere.
Din fericire, nu a fost rănită și și-a reluat activitatea după incident.
Foto: Facebook