
Emma Maria Mazzenga are 92 de ani, dar corpul și performanțele ei sfidează orice statistică medicală. Din Padova, Italia, atleata nonagenară adună recorduri mondiale și impresionează cercetătorii cu o condiție fizică rar întâlnită chiar și la vârste mult mai fragede.
„În Italia sunt doar eu. La Campionatul Mondial am avut o singură adversară, o americancă”, a glumit ea într-un interviu.
Anul trecut, Mazzenga a bătut de două ori recordul mondial la proba de 200 de metri în aer liber, coborând timpul până la 51,47 secunde. Iar în 2012, la 79 de ani, a câștigat o cursă chiar și cu umărul dislocat: „Femeia de lângă mine era pe cale să mă depășească. Nu puteam permite asta.”
Cazul ei a atras atenția cercetătorilor din Italia și SUA, care i-au analizat mușchii, nervii și mitocondriile. Rezultatele publicate de The Washington Post sunt uimitoare:
Capacitatea cardiorespiratorie a Emmei este comparabilă cu cea a unei persoane de 50 de ani.
Fibrele musculare de rezistență și circulația sângelui seamănă cu ale unei tinere de 20 de ani.
Mitocondriile – „uzinele energetice” ale celulelor – sunt „bine conservate”, spune Chris Sundberg, profesor la Marquette University.
Cercetătorii au descoperit că fibrele rapide ale Emmei – cele responsabile de viteză – arată ca ale unei persoane de 70 de ani, însă fibrele lente, asociate cu rezistența, sunt similare cu cele ale unei tinere de 20 de ani. Practic, corpul ei este un amestec unic între semnele normale ale îmbătrânirii și o vitalitate greu de explicat. „La 91 de ani, ea face lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le mai pot face”, spune Marta Colosio, cercetătoare la Marquette University.
„Fie prin genetică, fie prin stil de viață – sau o combinație între cele două – reușește să păstreze legătura dintre creier, nervi și mușchi la un nivel mult mai sănătos decât vedem la un nonagenar”, a explicat Sundberg.
Mazzenga a început atletismul la 19 ani, în timpul studiilor la Universitatea din Padova. A fost nevoită să întrerupă competițiile din motive familiale, dar s-a întors pe pistă după decenii. Astăzi, spune simplu: „Nu petrec niciodată o zi întreagă în casă.”
Pentru oamenii de știință, Emma Mazzenga este „subiectul perfect” pentru a înțelege ce se întâmplă cu mușchii odată cu înaintarea în vârstă. Video AICI.
Sursa foto: dwnews