• PRO TV
  • Planul detaliat al lui Carmen Grebenișan pentru ziua în care va naște. Ce va avea de făcut partenerul ei de viață

Planul detaliat al lui Carmen Grebenișan pentru ziua în care va naște. Ce va avea de făcut partenerul ei de viață

Planul detaliat al lui Carmen Grebenișan pentru ziua în care va naște. Ce va avea de făcut partenerul ei de viață

Carmen Grebenișan, unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România, cu aproape 700.000 de urmăritori pe rețelele sociale, se pregătește cu emoție pentru cel mai important moment din viața ei. Viitoarea mămică și-a făcut un plan detaliat pentru ziua în care va naște, iar partenerul ei are un rol important.

Gallery

​Carmen Grebenișan și-a făcut planul pentru ziua cea mare. Ce își dorește să se întâmple în sala de naștere

Carmen Grebenișan, una dintre cele mai urmărite influencerițe din România, se apropie cu pași repezi de cel mai emoționant moment din viața ei: nașterea primului copil. Plină de entuziasm și bine organizată, influencerița a împărtășit pe rețelele sociale cum și-a imaginat ziua cea mare, de la atmosferă până la rolul pe care îl va avea partenerul ei, Cristi.

„Mai am cam o lună și am emoții, dar din acelea bune”

Carmen a mărturisit că se simte pregătită, dar emoționată. „Mai am cam o lună și am emoții, dar din acelea bune. Mă simt pregătită”, a spus ea sincer în mediul online, unde își ține comunitatea aproape în această perioadă specială.

Vrea să-l aibă pe Cristi alături în sala de naștere

Unul dintre lucrurile pe care Carmen le-a trecut pe lista priorităților este prezența partenerului ei în sala de naștere. „Vreau să am partenerul cu mine”, a scris ea. Rolul lui nu va fi doar unul de susținere emoțională, ci parte activă din experiență. Dacă va dori, el ar putea să tăie cordonul ombilical.

„Cine taie cordonul: medicul sau îl putem întreba pe Cristi dacă dorește. Nu sunt sigură exact ce o să simțim pe moment”, a menționat ea.

Relaxare, gustări și... seriale

Pentru Carmen, confortul psihic contează enorm în ziua nașterii. Vedeta a menționat că își dorește să aibă libertate de mișcare  sau să încerce poziții diferite care să o ajute.

„Aș vrea să mă uit la seriale. Orice m-ar ajuta ca să mă concentrez mai puțin pe durere”, a scris Carmen în planul său. De asemenea, s-a gândit la gustări și mâncare ușoară pentru a-și menține energia.

Muzică, lumină difuză și zero musafiri

Atmosfera este și ea esențială. Influencerița vrea lumină difuză, o boxă portabilă cu muzică liniștitoare și cât mai multă intimitate. În ceea ce privește personalul prezent, lucrurile sunt clare: „Nu vreau alte persoane în sala de naștere decât doctorul, moașa și partenerul.”

Inițierea alăptării și contactul piele pe piele

După naștere, Carmen își dorește ca totul să decurgă natural. „Inițierea alăptării în prima oră, dacă este posibil. Aici am nevoie de sfaturi de la moașă”, a explicat ea. Ea vrea ca bebelușul să stea cu ea și cu partenerul, în aceeași cameră, fără separare, cu mențiunea că această decizie va fi luată în funcție de cum se va simți după naștere.

Prima baie – abia după 72 de ore

Un alt detaliu important din planul ei: îngrijirea bebelușului. Carmen vrea ca prima baie să nu se facă imediat. „Prima baie după minimum 24 de ore. Aș opta pentru 72 de ore, pentru ca pielea să beneficieze la maximum de protecția oferită.”

Și dacă ajunge la cezariană?

Carmen a luat în calcul și posibilitatea unei nașteri prin cezariană. În acest caz, își dorește același lucru: intimitate, prezența partenerului și apropierea imediată de bebeluș.

„Vreau să fie prezent partenerul (dacă se permite și dacă dorește el), să văd copilul imediat după extragere și să am contact piele pe piele cât mai repede”, a scris Carmen, menționând și că vrea alăptarea să fie inițiată cât mai rapid. 

Citește și:

Vezi și: 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni