
Un incident șocant a avut loc, zilele trecute, în Sectorul 2 din Capitală. Un român a lovit cu pumnul în fața un cetățean din Bangladesh care livra mâncare. Din fericire, momentul a fost văzut de un polițist aflat în timpul liber, care a sărit imediat în ajutorul victimei.
Marți seară, pe raza Sectorului 2 al Capitalei, un livrator asiatic a fost agresat fizic și verbal de un bărbat, din motive rasiale și xenofobe. Românul i-a reproșat că este un „invadator” și i-a cerut să se întoarcă în țara lui.
În urma faptelor sale, individul a fost arestat preventiv timp de 30 de zile, decizia fiind luată de către Judecătoria Sectorului 2, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
Marian Godină a fost cel ce a făcut publică identitatea tânărului polițist care a sărit imediat în ajutorul livratorului și l-a arestat pe individ, deși se afla în timpul său liber.
"Agresorul livratorului nepalez a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. În imagine e colegul meu, agent de poliție Jianu Andrei. Felicitări, Andrei!", a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.
Pe rețelele de socializare, internauții au lăudat gestul agentului de poliție și i-au felicitat părinții pentru educația primită.
"Felicitări, tinere! Pe lângă faptul că ai făcut cinste meseriei tale, ai făcut și România un picuț mai bună! Chiar are mare nevoie!", a scris un internaut.
"Un tânăr demn de Respect! Felicitări părinților pentru educatia lui!... mulți polițiști în timpul liber nu ar fi reacționat!", a mai scris cineva.
Marți seară, pe data de 26 august, un cetățean din Bangladesh care lucrează ca livrator în București a fost atacat pe stradă, la un semafor, de un necunoscut.
În timp ce se afla pe scuter, bărbatul a fost urmărit de românul care, după ce a pornit filmarea pe camera telefonului său, s-a apropiat de el și l-a lovit cu pumnul în față. Livratorul nu a apucat să se apere.
Vizibil speriat, acesta a cerut ajutorul trecătorilor, în timp ce agresorul continua să-l hărțuiască verbal.
Scenele șocante au fost observate de un agent de poliție care l-a fugărit pe agresor și l-a imobilizat.
Foto: Facebook