Un băiețel de doar 10 ani a murit după ce a plâns ore în șir la școală. Deși a fost dus de urgență la spital, organismul micuțului a cedat.
Un incident șocant a avut loc la Școala Specială John F Kennedy din Stratford, estul Londrei, acolo unde Isaac Mansfield, un băiețel cu dizabilități în vârstă de doar 10 ani, și-a pierdut viața după ce a plâns ore în șir, anunță Mirror.co.uk.
Atunci când profesorii au observat simptomele copilului, l-au transferat de urgență la secția de terapie intensivă pediatrică, însă după patru zile, pe data de 6 septembrie 2023, a murit.
Deși în primă fază, moartea sa a fost atribuită cauzelor naturale, legate de o tulburare metabolică cronică pentru care primea tratament, ulterior s-a aflat că băiatul se afla sub influența substanțelor interzise atunci când a prezentat primele simptome.
La mai bine de câteva luni de la înmormântare, un raport toxicologic a deslușit misterul morții lui Isaac. Se pare că în ziua decesului copilul ingerase cocaină, fapt care i-a cauzat decesul.