Filip și Tuan au pornit de la o idee simplă, fără o echipă completă, și au ajuns să dezvolte împreună un proiect animat în parteneriat cu PRO TV. Tu poți fi următorul care transformă o poveste într-un serial animat, chiar dacă nu ai încă un partener vizual sau experiență în industrie. TOON SCRIPTS oferă suport real, mentorat și oportunitatea unică de a lucra cu profesioniști în dezvoltarea unui proiect de animație. Aplică până pe 7 septembrie și fă-ți visul să prindă viață pe ecran!
Filip Columbeanu, câștigătorul ediției trecute, și artista vizuală Tuan Nini povestesc cum a prins viață proiectul SAMCA și de ce TOON SCRIPTS este mai mult decât un concurs: e o rampă de lansare pentru voci noi în animația românească.
Într-o industrie în care colaborarea între scenariști și artiști vizuali este esențială, TOON SCRIPTS a reușit să creeze o punte între idei și producție. Programul oferă nu doar un cadru competitiv, ci și unul educațional, în care creatorii beneficiază de mentorat, sprijin din partea profesioniștilor și oportunitatea unică de a dezvolta un proiect alături de o televiziune. Interviul cu Filip Columbeanu, scenaristul din spatele proiectului SAMCA, oferă o imagine de ansamblu despre cum arată parcursul unui proiect câștigător și ce îi așteaptă pe cei care se înscriu—cu sau fără echipă completă.
Poți să ne povestești despre momentul în care ai aflat că SAMCA a câștigat TOON SCRIPTS? Ce a însemnat acest premiu în acest moment al carierei tale?
Sună ca un clişeu, dar a fost o adevărată surpriză. În cadrul workshopului de scenariu de animaţie am cunoscut nişte oameni foarte talentaţi cu nişte proiecte foarte interesante pe care aş fi vrut să le văd produse. După ce mi-am luat diploma am simţit un mix de bucurie şi o mare curiozitate pentru ce urmează. Va exista o continuare reală a proiectului sau a fost 90% PR, aşa că să mă bucur de moment şi gata?
Eu lucrez ca scenarist TV de nişte ani, dar acesta este primul meu serial de animaţie. Deşi sunt mare consumator, în România nu prea ai avut unde să exersezi genul ăsta de naraţiune. Acum e o provocare, pentru că sunt învăţăcel în ce priveşte animaţia. Încerc să aduc idealismul necunoscătorului şi să învăţ din experienţa profesioniştilor în domeniu.
Te-ai înscris ca scenarist solo, fără un partener artist vizual. Cum te-ai simțit în legătură cu această decizie și te-ai îngrijorat că ar putea să îți afecteze șansele?
La momentul respectiv nu ştiam ce presupune să aplici ca scenarist neversat în animation. M-am aruncat cu capul înainte, bănuind că la un moment dat voi fi pus în echipă cu nişte artişti vizuali. Am ales un subiect care plutea în aer de mai multă vreme şi cu care am simţit că mai mulţi oameni vor rezona.
Cum a fost procesul prin care echipa PRO TV te-a ajutat să găsești un artist vizual? Povestește-ne cum ai întâlnit-o pe colaboratoarea ta actuală?
Am colaborat cu Gabriela Iacob, Head of Scripted Content Development la Pro TV, care a avut o singură cerinţă: întrucât povestea noastră este despre „iele în zilele noastre”, și în contextul în care femeile sunt încă insuficient reprezentate în industrie, a insistat să colaborăm cu o artistă vizuală. De aici am apelat la fosta mea colegă de facultate, Helga Fodorean de la Animest, cu care am întocmit o listă de artiste-animatoare foarte talentate de la noi. Văzusem deja trailerul pentru Animest.19, semnat de Tuan Nini, care îmi plăcuse foarte mult şi în urma recomandărilor am avut o primă discuţie. Am stat puţin cu emoţii, dacă va accepta colaborarea, dar am fost foarte bucuros când a spus că e on board.
Cum a fost să intervievezi potențiali artiști vizuali alături de echipa PRO TV? Cum ai știut că ai găsit parteneriatul potrivit?
De data asta nu ne-am lansat în prea multe interviuri. Am urmărit pe Instagram nişte potenţiale colaborări – nişte stiluri vizuale foarte expresive pe care le-am şi recomandat mai departe, dar din umbră. După ce ne-am întâlnit cu Nini am decis că e omul care ne trebuie pentru etapa asta.
Cum a decurs procesul de dezvoltare cu PRO TV în ultimul an? Ce te-a surprins cel mai mult la colaborarea cu echipa lor?
Suntem practic în pre-series development. Adică în toamnă vom prezenta postului ce am dezvoltat, cum ar putea să arate acest serial şi ce poveste va spune pe parcursul unui prim sezon. S-a lucrat mult. Ce m-a surprins? Cred că ne place să ne surprindem unii pe alţii cu diferite propuneri pentru universul serialului.
SAMCA îmbină folclorul românesc cu un context contemporan - cum ți-a îmbunătățit partenerul vizual acest concept în timpul dezvoltării?
La început, evident, simţeam că încă nu am găsit exact vocea poveştii. Exista riscul să iasă ori generic, ori neclar. Între timp! Nini este din Malaysia, eu sunt copil de Bucureşti. Influenţele ei vin din cinemaul şi animaţiile asiatice, ale mele din pop-culture-ul American şi experienţele de Bucureştean. Suntem un mix interesant care cred că a dat viaţa unui univers cu un vizual foarte specific.
Procesul de mentorat cu PRO TV durează 6-8 luni - care au fost cele mai valoroase lecții pe care le-ai învățat de la echipa de dezvoltare?
- Cum să gestionez un feedback constructiv. Toate ideile sunt bune. Provocarea este ce păstrezi, la ce renunţi şi cum le îmbini.
- Ce ping-pong constant este între partea de scris şi cea de animaţie. Una o inspiră pe cealaltă.
- Cât de scump este un minut de animaţie.
- AI-ul va fi şi prietenul şi duşmanul industriei în următoarele decenii.
Ce sfat ai da scenariștilor care ezită să aplice pentru că nu au un partener animator?
Este o experienţă foarte utilă, mai ales dacă eşti fan seriale de animaţie. E o ocazie foarte bună să intri în contact cu animatori rodaţi şi dacă povestea ta convinge, îi puteţi da viaţă împreună.
Cât de important a fost angajamentul PRO TV de a te ajuta să găsești un colaborator vizual? Ai încuraja scriitorii solo să aplice știind că acest sprijin există?
Faptul că PRO TV te ajută să găseşti un artist vizual este un mare avantaj pentru că îţi oferă din start mai multă credibilitate decât dacă ai aborda unul pe cont propriu. Încurajez scriitorii solo în primul rând să dezvolte o premiză de serial care să se susţină pe parcursul mai multor episoade. După asta pot găsi artiştii cu tonul cărora să facă click!
Ce face TOON SCRIPTS diferit de alte competiții de scenarii, în special pentru scriitorii care nu au conexiuni în industrie sau parteneri animatori?
Toon Scripts oferă posibilitatea să îţi pui proiectul sub lupă timp de o săptămână (ce merge, ce ar putea fi îmbunătăţit) ca mai apoi, câştigătorul să-l poată dezvolta şi mai mult într-un mediu profesionist. E mult “real world application” de care noi, artiştii visători avem nevoie. Şi încă un avantaj... la final, dacă televiziunea nu îţi preia opera, drepturile de autor îţi revin ţie. Deci proiectul tău nu rămâne blocat prin vreun sertar.
Cu termenul limită apropiindu-se (7 septembrie), care ar fi mesajul tău final pentru scenariștii potențiali care încă ezită să își trimită ideile?
Scrie. Reciteşte. Trimite. E o ocazie foarte bună de networking şi de a-ţi reevalua skilurile pentru a deveni şi mai bun.
Cum v-a schimbat acest parteneriat perspectiva asupra colaborării în animație și ce sfaturi ați da echipelor viitoare scenarist-animator care s-ar putea forma prin această competiție?
Ca perspectivă, lucruri care păreau foarte complicate s-au dovedit mult mai simple şi invers. Iar ca sfat, mai ales pentru cei la început de drum, porniţi cu mintea şi inima deschisă. Permiteţi proiectului să crească şi să îşi găsească propria voce şi culoare.
Cum te-ai implicat în SAMCA? Cum a fost la interviul cu echipa PRO TV?
Am fost invitată de către PRO TV să ne întâlnim și să discutăm despre un potențial proiect, pe
care l-au păstrat misterios până la întâlnirea noastră. După ce am aflat despre ce era vorba, am
fost încântată și copleșită în același timp de posibilități. Poate că, din punctul lor de vedere,
întâlnirea a fost un interviu, dar pentru mine a fost o discuție foarte naturală și deschisă, mai
degrabă o explorare pentru ambele părți.
Când ai citit pentru prima dată scenariul lui Filip, ce posibilități vizuale te-au entuziasmat cel mai mult?
Faptul că avem un gen fantasy din punctul de vedere al personajelor, dar cu un decor plasat în
lumea reală și contemporană, mi se pare o provocare interesantă, respectiv să creez personaje
folclorice care „trăiesc” printre noi. Asta înseamnă un echilibru delicat între credibilitate și
fantezie.
Cum a evoluat colaborarea ta cu Filip de la prima întâlnire până acum? Cum arată procesul vostru creativ împreună?
Task-ul meu este să creez vizualuri care să convingă PRO TV să aprobe producția scenariul lui
Filip. Din punctul meu de vedere, este important să înțeleg sau chiar să anticipez dorințele
ambelor părți, dar și ale unui „public imaginar” – în timp ce îmi exprim în același timp gustul
meu artistic. Este, așadar, un exercițiu de echilibru cu multe componente.
Nu îl cunoșteam pe Filip înainte de proiect și eram curioasă dacă va simți că vin din exterior ca
să „fac măcel” din munca lui. După primele întâlniri și primele schițe, m-am bucurat mult să
descopăr că ne respectăm ideile reciproc. Este normal ca, pe parcursul procesului creativ, să
apară și momente de pushback pe anumite puncte – dar fiecare discuție ne duce proiectul
într-o direcție mai bună și mai clară.
Ce le-ai spune scenariștilor emergenți despre starea animației în România și de ce acum este momentul să se implice?
Animația necesită îmbinarea mai multor skill-uri specializate – nu putem avea „visual
storytelling” fără un „story”, așa că rolul scenaristului este esențial. Scena animației în
România este încă un fel de „wild west”, dar astăzi avem mult mai mulți oameni cu cunoștințe
în domeniu decât acum cinci ani. Există absolvenți ai facultăților de animație și tot mai mulți
profesioniști care au lucrat pe producții internaționale și acum își pot împărtăși experiența.
În plus, faptul că PRO TV – o companie cu resurse importante – este interesată să dezvolte
propriul IP face ca această perioadă să fie una de „frontieră”, cu un potențial extraordinar.
Cum v-a schimbat acest parteneriat perspectiva asupra colaborării în animație și ce sfaturi ați da echipelor viitoare scenarist-animator care s-ar putea forma prin această competiție?
Suntem încă în plin proces de colaborare și „culeg” experiențe pe care, la finalul
proiectului, le voi putea privi retrospectiv pentru a vedea cu adevărat ce schimbare de
perspectivă mi-au adus. Totuși, pot spune deja că lucrul alături de un scenarist, sub
îndrumarea PRO TV – o organizație cu resurse, oameni calificați și profesioniști – este
o oportunitate extraordinară.
Vezi regulamentul concursului aici.
Citește și:
Vezi și: