Lauren Sanchez nu reușește sub nicio formă să le intre în grații internauților când vine vorba de stilul vestimentar. Mulți consideră că e vulgară, că se îmbracă total nepotrivit la evenimente și că stilul îi lipsește cu desăvârșire.
Gallery
Soția miliardarului Jeff Bezos și-a făcut apariția recent la prezentarea Chanel de la Săptămâna Modei de la New York. Mai multe fotografii surprinse de paparazzi cu vedeta în vârstă de 55 de ani s-au viralizat pe rețelele de socializare și au generat sute de comentarii ironice.
Dacă pentru corp primește adesea complimente, altfel stau lucrurile când vine vorba de ținute. Internauții nu sunt mai îngăduitori nici când vine vorba de chipul brunetei, mulți fiind de părere că soția fostului CEO de la Amazon a exagerat cu intervențiile estetice la nivelul feței.
Pentru prezentarea de modă a casei Chanel, bruneta a optat pentru o ținută lejeră, formată dintr-un maiou alb, simplu, și o fustă neagră cu inserții transparente prin car și-a etalat picioarele. Lauren a accesorizat look-ul cu ochelari de soare și o curea din lanțuri aurii. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)
„Off, n-are pic de clasă… pentru numele lui Dumnezeu”
„Eleganța și gustul nu au nicio legătură cu banii, iar poza asta e dovada”
„Nu a mai avut bani de o bluză deasupra acelui maiou! Sunt ironic, evident”
„Aoleu... nu are rost să te deghizezi în tot felul de branduri atunci când eleganța și clasa lipsesc”
„Dovada că bani nu pot cumpăra stilul!”
„Poate că ea iubește moda, dar moda nu o iubește pe ea!”
„Doamna Bezos arată ca o chelneriță portoricană în locul nepotrivit”, sunt doar câteva dintre comentariile postate de utilizatorii de social media.
Lauren Sanchez și Jeff Bezos s-au căsătorit în iunie, la Veneția. Evenimentul a fost supranumit „nunta secolului” în toată presa internațională.
La nunta care s-a întins pe trei zile și trei nopți, ca-n povești, au participat numeroase celebrități și miliardarii planetei. Kim Kardashian, Leonardo DiCaprio, Oprah, Orlando Bloom, Bill Gates și Ivanka Trump sunt doar câțiva dintre oaspeții de seamă care au petrecut alături de miri.
Fotografii: Getty Images
CITEȘTE ȘI: