
Moartea violentă a Irynei Zarutska, o tânără refugiată ucraineană de doar 23 de ani, a zguduit comunitatea din Charlotte (Carolina de Nord - SUA).
În seara de 22 august, fata a fost înjunghiată mortal în timp ce se afla într-un tren, iar cazul a stârnit o dezbatere aprinsă în Statele Unite ale Americii despre siguranța în transportul public și despre lipsa de măsuri de protecție.
Familia Irynei Zarutska a vorbit public despre ce fel de viață ducea în SUA și despre planurile pe care le avea înainte ca destinul să i se frângă. Potrivit unchiului său, tânăra din Ucraina a ajuns în SUA în anul 2022, după ce a trăit luni întregi într-un adăpost antiaerian din țara natală. Ea a fugit de războiul declanșat de Rusia.
În primele luni, ea a locuit în SUA cu mama, sora și rudele apropiate, iar mai apoi s-a mutat cu iubitul ei. Iryna Zarutska și-a dorit încă de la început să fie independentă și să își construiască o viață mai bună. A lucrat inițial într-un local de tip fast-food și apoi la un cămin pentru vârstnici, unde era colegă cu mama ei.
La momentul tragediei, ea era angajată la o pizzerie și, în paralel, urma cursuri de limba engleză la un colegiu comunitar. Visul tinerei era să devină asistent veterinar, pentru că iubea animalele și voia să își continue studiile.
„Avea o dorință puternică să își facă un viitor. Totul i-a fost luat într-o clipă”, a spus unchiul tinerei.
Familia își amintește că Iryna Zarutska era „liantul” dintre toți și persoana la care fiecare apela pentru sprijin moral. Era apreciată pentru optimismul său și pentru modul în care se implica în viața celor apropiați, inclusiv prin micile sale pasiuni: picta pereți, avea grijă de câini și adora copiii.
În seara de 22 august, tânăra și-a anunțat iubitul printr-un mesaj că urmează să ajungă acasă. S-a urcat în trenul Blue Lynx Line și s-a așezat pe primul loc liber. În spatele ei se afla bărbatul care urma să o atace, Decarlos Brown, în vârstă de 34 de ani, cunoscut de autorități pentru numeroase condamnări anterioare.
Potrivit documentelor judiciare, după câteva minute, Decarlos Brown a scos un cuțit și a înjunghiat-o de trei ori, fără ca victima să aibă vreo șansă de apărare. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, făcute publice ulterior, au provocat indignare în SUA. Chiar și președintele Donald Trump a cerut pedeapsa cu moartea pentru atacator.
Familia fetei a aflat vestea cutremurătoare chiar de la polițiști, după ce au văzut că telefonul ei indica în continuare locația gării. „Când am privit înregistrarea, a fost absolut cumplit. Ea nu merita așa ceva și nimeni nu merită”, a spus unchiul Irynei Zarutska.
Deși Ambasada Ucrainei a intervenit, familia a decis să o înmormânteze în Statele Unite ale Americii. Tatăl fetei, rămas la Kiev, a urmărit ceremonia prin apel video, sfâșiat de durere. Comunitatea din Charlotte a reacționat imediat, adunându-se în jurul familiei îndoliate.
„Nici nu realizăm cât de mulți oameni a cunoscut Iryna Zarutska în scurtul timp petrecut aici. Vecinii, prietenii, colegii, toți au arătat un sprijin incredibil”, a spus unchiul ei.
Autoritățile locale au recunoscut că nu exista personal de pază în tren la momentul atacului, ci doar patrule mobile. „Țara trebuie să schimbe modul în care gestionează astfel de situații. Este nevoie de acțiuni clare din partea liderilor”, a cerut unchiul victimei.
foto: captură video