Prințul Harry a împlinit 41 de ani în 15 septembrie, însă momentul n-a fost marcat în niciun fel pe rețelele de socializare ale Casei Regale Britanice.
Gallery
În trecut, atât pagina oficială a Familiei Regale, cât și contul comun al Prințului William și al Prințesei Kate au postat mesaje pe Instagram Stories și pe X (fostul Twitter), în care i-au transmis urări de „La mulți ani” Ducelui de Sussex cu ocazia zilei de naștere. N-a fost cazul și anul acesta.
Harpers Bazaar scrie că o posibilă explicație este că Regele Charles al III-lea și Regina Camilla se pregătesc pentru vizita de stat a președintelui Donald Trump și a Primei Doamne, Melania Trump.
Acum, conturile lor de social media sunt pline de videoclipuri dedicate pregătirilor pentru vizita de stat, iar în acest context, echipele responsabile de comunicarea pe social media par să fie suprasolicitate.
Pe de altă parte, ziua de naștere a prințului Harry nu a fost mereu marcată pe conturile oficiale ale Familiei Regale. După ce el și Meghan au renunțat, în 2020, la rolurile lor regale, aparițiile lor online au devenit tot mai rare.
Absența unui mesaj ar putea fi pusă pe seama relațiilor tensionate, care persistă de ani buni, între Harry și o parte din familia regală.
Meghan Markle l-a sărbătorit cu o postare surprinzătoare pe Instagram. Ducesa de Sussex a ales o fotografie de la aniversarea lui de 31 de ani, când acesta participa la un eveniment aviatic. În imagine, Harry apare într-un combinezon verde, cu numele „Harry Wales”, nume de familie pe care atât el, cât și fratele său, William, l-au folosit în școală și în armată.
View this post on Instagram
„Oh hi, Birthday Boy”! (n.red „Hei, sărbătoritule!”), a scris soția lui Harry în dreptul fotografiei care a adunat numeroase aprecieri.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: