Nepotul lui Gheorghe Dincă a fost reținut, la începutul acestei săptămâni, în Gara Arad. Acesta este acuzat de furt și a trebuit să dea explicații în fața oamenilor legii.
Nepotul lui Gheorghe Dincă a fost reținut, luni, 15 septembrie, în Gara Arad, după ce a furat troller-ul unui persoane.
Conform surselor apropiate anchetei, polițiștii de la Transporturi, din Arad, au fost sesizați de persoanele care se aflau în apropierea caselor de bilete, după ce un bărbat a furat un troller. În bagaj, se aflau mai multe obiecte personale, iar nepotul lui Gheorghe Dincă a încercat să ajungă pe platoul stației CFR, dar a fost oprit de agenții de pază.
Bărbatul a început să îi amenințe pe agenții de securitate, perturbând ordinea și liniștea publică, ceea ce a dus la folosirea spray-ului lacrimogen. „La observarea poliţiştilor din cadrul SJPT Arad, autorul a fugit, fiind imobilizat şi încătuşat la aproximativ 150 de metri de statia CF Arad”, au spus sursele apropiate anchetei.
Din fericire, prejudiciul în valoare de 1.000 de lei a fost recuperat în totalitate, iar bărbatul a fost reținut peste 24 de ore, fiind acuzat de furt și de tulburarea liniștii și ordinii publice.
De șapte ani, Gheorghe Dincă se află în spatele gratiilor. Acesta a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu. În urmă cu doar câteva săptămâni, „Monstrul din Caracal” a făcut o solicitare cel puțin bizară.
Gheorghe Dincă le-a cerut judecătorilor o permisie pentru a merge într-un spital civil, unde să își poată trata problemele cu care se confruntă. De asemenea, acesta a precizat că nu vrea să fie păzit, deoarece se simte „stresat” de acest lucru și, pentru a fi și mai convingător, le-a promis judecătorilor că se va întoarce singur în închisoare, după ce se va însănătoși.
Magistrații nu au acceptat ca acesta să meargă la spital de unul singur, iar Gheorghe Dincă va ajunge la o unitate medicală doar dacă, în urma controlului efectuat de medicii legiști, se va decide acest lucru.
Sursa foto: Instagram