Alina Ceușan a decis să apeleze la ajutorul unei bone, pentru a reuși să facă față atât sarcinilor profesionale, cât și celor personale. La aproximativ un an de când fiica ei a venit pe lume, creatoarea de conținut a decis să ceară ajutor.
Gallery
Prin urmare, Alina Ceușan a apelat la ajutorul unei firme de recrutare, condusă de o filipineză, și a găsit bina perfectă pentru cei doi copii ai ei.
Alina Ceușan a ales o bonă din Egipt pentru copiii ei și, deși suma pe care a trebuit să o plătească nu a fost una deloc mică, aceasta susține că investiția a meritat. În acest fel, influencerița se poate concentra și asupra afacerilor, dar și asupra copiilor, fără a mai simți că timpul pe care îl are la dispoziție nu este suficient.
Mai mult decât atât, fosta prezentatoare a recunoscut că viața de mamă nu este ușoară și le-a îndemnat pe mamele care se află în aceeași situație să accepte ajutorul, pentru a se putea descurca mai ușor cu tot ceea ce au de făcut.
„Este o filipineză care se ocupă și prin ea le-am adus pe fete. Costurile încep cam de la 2.500 de euro, taxe inițiale, acte pentru viză etc. E cea mai bună decizie să accepți ajutorul, cu sau fără părinți aproape ai un suport care în ziua de azi nu mai există. Nu degeaba se zice că este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. Satul ăla, casa aia plină de oameni nu o mai avem astăzi de cele mai multe ori și poate fi teribil de singuratică perioada post partum”, a spus Alina Ceușan, în mediul online.
Anul trecut, în luna august, Alina Ceușan a născut o fetiță. Recent, aceasta a dezvăluit motivul pentru care nu a botezat-o până acum, fiind una dintre întrebările pe care le-a primit frecvent.
Din cauza faptului că, la scurt timp după nașterea Perlei, Alina s-a mutat în București cu cei doi copii, iar toamna nu i-a mai permis să facă petrecerea de botez afară, a decis să amâne evenimentul pentru anul curent.
Sursa foto: Instagram