Toto Dumitrescu se află zilele acestea în centrul atenției după ce a fost reținut preventiv, fiind acuzat că a fugit de la locul unui accident rutier produs în București. Ulterior, testele au arătat că ar fi consumat cocaină. Dacă tatăl său, Ilie Dumitrescu, este foarte cunoscut în spațiul public, mama lui, Letiția Badea, preferă discreția, deși în trecut era una dintre cele mai admirate femei din Capitală.
Gallery
Fostul internațional, acum în vârstă de 56 de ani, are patru copii: Dani și Sică din prima căsnicie, cu Nela, și pe Toto și Mayra din mariajul cu Letiția Badea. Numele fiului său cel mic a ajuns în atenția presei după incidentul rutier petrecut zilele trecute, în urma căruia tânărul a ajuns în arest.
În timp ce Ilie Dumitrescu a evitat să comenteze situația, mulți au fost curioși să afle mai multe despre mama lui Toto. El și Letiția Badea au fost căsătoriți timp de 14 ani, din această relație născându-se Toto și Mayra. Căsnicia lor s-a încheiat în 2007, iar presa sportivă a scris la acea vreme că despărțirea ar fi avut legătură cu infidelitățile fostului atacant.
Ajunsă acum la 50 de ani, Letiția Badea a fost considerată în anii ’90 și 2000 una dintre cele mai elegante și atrăgătoare prezențe din lumea modei, fiind comparată de mulți cu Monica Bellucci.
Întrebat direct despre povestea lor, Ilie Dumitrescu a ținut să facă câteva precizări:
„Nu, nu a fost chiar așa. Am cunoscut-o la o emisiune… era emisiunea aia „Ceaiul de la ora 5”, în anii 90, am fost eu invitat. Nu trebuie să comparați cu alte cupluri celebre. E, domne, Beckham și Victoria de România… când folosești cuvântul Beckham e din alt film, e altceva. Nu vorbim despre Beckham! Eu din punct de vedere sportiv ajunsesem unde am ajuns, la fel și ea, performanțe în zona ei și a fost o chestie… Au fost momente foarte frumoase, da. Nu ai cum să ștergi trecutul niciodată. Face parte din trecutul meu, din viața mea”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru iamsport.ro.
Deși a urmat cursurile de actorie și profesează în domeniu, Toto Dumitrescu a avut de-a lungul timpului și colaborări în industria modei. Totuși, în urmă cu doi ani, acesta spunea că nu se simte cu adevărat reprezentat de acest univers.
„Ideea este că eu nu mă regăsesc în modelling, mi se pare o chestie nepotrivită mie, mi se pare că pot să exprim mult mai mult prin imagini care se mișcă, nu prin poze pur și simplu. Consider că și vocea transmite multe, trăirea, gândul care se vede în ochi, dar în poză e limitat în a transmite ceva cu substanță. Dar în același timp am făcut această campanie pentru că m-a rugat Andreea și am fost trecut ca fiind guest star, nu ca fiind model, pentru că nu mă regăsesc în postura asta.
Eu aș putea să fac chestia asta în paralel, adică campaniile pe care le-aș face nu cred că le găsim la noi, mi-ar plăcea să fac ceva, dar la nivelul de haute-couture, adică să fiu brand ambasador, dar nu prin natura de a fi fotomodel, ci prin calitățile mele de actor, să fiu recunoscut și să fiu imaginea brandului. Asta ar fi cam singura tangență, dar nu țin neapărat. Îmi place lumea modei, dar eu vreau să trăiesc mai intens și mi se pare că lumea modei nu îmi oferă intensitatea aia”, spunea Toto Dumitrescu într-un interviu la acea vreme.
CITEȘTE ȘI:
Sursă foto: facebook; Instagram