
Prințul William și Kate Middleton au avut parte de o cină romantică de Valentine’s Day, imediat după ce s-au împăcat în urma despărțirii lor șocante din 2007.
Gallery
Dezvăluirile apar în cartea The Royal Butler, semnată de Grant Harrold, fostul majordom al regelui Charles, care a fost martor direct la momentul intim.
Grant Harrold i-a cunoscut pe William și Kate în 2004, pe când lucra la reședința Highgrove a regelui Charles, pe atunci Prinț de Wales. El povestește că i-a surprins pentru prima oară împreună în perioada în care erau studenți la Universitatea St. Andrews din Scoția.
„Era totul foarte relaxat. M-am prezentat, iar ea mi-a răspuns simplu: «Sunt Kate». Foarte politicoasă, dulce și prietenoasă. Toată lumea o numea Kate, nu Catherine”, își amintește fostul majordom.
Harrold spune că a fost șocat când cei doi s-au despărțit în ianuarie 2007. „Am aflat din presă, am fost devastat. Însă nu era locul meu să discut cu William despre asta”, a scris el.
Fostul majordom crede că despărțirea a fost cauzată de presiunea uriașă a mass-mediei. „Probabil au luat o pauză pentru a-i face pe jurnaliști să se retragă. Era incredibil de greu de gestionat atenția publică”, explică el.
Opt luni mai târziu, William și Kate s-au împăcat, iar de Valentine’s Day au acceptat propunerea lui Harrold de a organiza o cină formală la Highgrove.
„Le-am sugerat asta de multe ori, dar refuzau. Într-o zi, William a spus brusc: «Bine, hai să facem cina». Am aranjat totul afară, în celebra alee Thyme Walk, chiar dacă era o seară friguroasă de februarie”, povestește Harrold.
El descrie atmosfera ca fiind „intimă și specială”, iar momentul, unul care i-a adus pe cei doi mai aproape ca niciodată. „Ceea ce mi s-a părut frumos a fost că pe tot parcursul cinei vorbeau cu mine, iar la final au mers să-i mulțumească personal bucătarului.”
Acea seară a marcat începutul drumului către logodna din 2010 și nunta de poveste din 2011.
Foto: Getty