• PRO TV
  • Horoscop zilnic 5 octombrie 2025. Taurii sunt răscoliți de o iubire din trecut, Săgetătorii primesc susținere financiară sau emoțională

Horoscop zilnic 5 octombrie 2025. Taurii sunt răscoliți de o iubire din trecut, Săgetătorii primesc susținere financiară sau emoțională

Horoscop zilnic 5 octombrie 2025. Taurii sunt răscoliți de o iubire din trecut, Săgetătorii primesc susținere financiară sau emoțională

Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de duminică, 5 octombrie 2025.

Berbec

Ziua de astăzi îți aduce claritate și disciplină în abordarea obiectivelor tale. Aspectul armonios format cu Jupiter aduce beneficii în relațiile apropiate, iar influența lui Saturn aduce răbdare și-ți aminteste de o situație care nu este încheiată sau de o provocare peste care trebuie să treci. Dacă reușești să îmbini optimismul lui Jupiter cu disciplina lui Saturn, ziua se încheie cu rezultate concrete și satisfacție interioară.

Taur

Contextul astrologic de astăzi activează zona prietenilor și planurilor de viitor, dar și axa sentimentală. Ești ajutat de către Saturn să stabilești niște limite în raport cu unii dintre prieteni și să construiești legături durabile. Jupiter îți deschide calea către dialoguri sincere și schimburi de idei care pot aduce soluții inspirate. În planul amoros poate să apară cineva din trecut, care să-ți răscolească universul interior.

Gemeni

Deși este o zi liberă, atenția ta se îndreaptă spre carieră și spre strategiile pe care vrei să le adopți în perioada următoare. Este un moment favorabil pentru a-ți demonstra seriozitatea și pentru a-ți fi recunoscute eforturile depuse. Jupiter aduce oportunități de creștere financiară, iar Saturn îți amintește că succesul durabil vine din perseverență și disciplină.

Rac

Astăzi este posibil să organizezi un sejur romantic. Jupiter din zodia ta îți aduce inspirație și impulsul să-i pregătești o surpriză partenerului de cuplu. Cauți să relansezi relația, să faci pași importanți către consolidarea acesteia. Pe de altă parte, în planul profesional, poți primi recunoaștere și încurajare de la persoane care cred în potențialul tău.

Leu

Axa financiară este activată astăzi și ești mai atent la resursele financiare și la administrarea acestora. Și zona relațiilor este activată și Saturn îți oferă maturitate în gestionarea unor situații sensibile sau într-un parteneriat financiar. Este o zi potrivită pentru a pune în ordine cheltuieli, datorii sau investiții. Jupiter aflat într-o casă ascunsă îți aduce o susținere subtilă, prin intuiție sau prin ajutorul neașteptat al unor persoane din umbra.

Fecioară

Ziua de astăzi pune în prim-plan relațiile și colaborările importante din viața ta. Saturn te sprijină să abordezi parteneriatele cu mai multă seriozitate, fiind un moment potrivit de a lua decizii în cuplu sau pentru a consolida un proiect comun. Jupiter aduce susținere din partea prietenilor și poți primi sfaturi prețioase sau vin oportunități prin intermediul unor persoane care te recomandă într-un proiect.

Balanță

Ziua de astăzi aduce în atenție zona muncii și responsabilităților zilnice și te ajută să abordezi sarcinile cu seriozitate, să fii mai disciplinat în organizarea timpului. Este o zi favorabilă pentru a pune ordine în detalii și să rezolvi aspecte practice care necesită atenție. De asemenea, vin vești legate de oportunitatea de a primi o avansare sau aprecieri pentru eforturile depuse.

Scorpion

Registrul astral de astăzi te inspiră să tratezi zona sentimentală cu mai multă seriozitate, fiind un moment potrivit să te gândești la planurile de viitor împreună cu partenerul. Pe de altă parte, Jupiter din Rac îți deschide orizonturile și te sprijină să înveți sau să explorezi perspective noi. Energia lui Saturn aduce răbdare și claritate, astfel încât să construiești pas cu pas ceea ce contează pentru tine, iar relațiile romantice sau cu copiii, dacă ești părinte, pot fi consolidate prin gesturi de încredere și responsabilitate.

Săgetător

Ziua de astăzi te ajută să abordezi cu seriozitate chestiuni legate de familie și relațiile cu cei dragi. Este un moment potrivit pentru a organiza, repara sau consolida baza pe care construiești viața de familie. Pe de altă parte, Jupiter aduce susținere financiară sau emoțională. Energia lui Saturn te îndeamnă la răbdare și responsabilitate, ajutându-te să vezi rezultatele în timp. Poți primi sprijin din partea familiei sau a unei persoane apropiate.

Capricorn

Contextul astrologic de astăzi aduce claritate și stabilitate în zona comunicării și relațiilor apropiate. Saturn te ajută să-ți organizezi gândurile și să exprimi ideile cu responsabilitate și maturitate. Este un moment bun pentru a purta discuții importante sau să pui bazele unor colaborări de durată. Jupiter vine cu sprijin, favorizând parteneriatele și aduce susținere din partea celor cu care lucrezi. Relațiile personale pot fi consolidate prin sinceritate și încredere.

Vărsător

Astăzi te preocupă stabilitatea financiară și ești încurajat să abordezi cu maturitate gestionarea banilor. Este un moment bun pentru a pune în ordine un buget sau pentru a lua decizii de investiții pe termen lung. Energia lui Saturn îți dă răbdare și te ajută să construiești stabilitate. Jupiter din Rac sprijină munca de zi cu zi și-ți oferă susținere.

Pești

Astăzi ai parte de disciplină, răbdare și maturitate în abordarea unor chestiuni delicate pe care le experimentezi în raport cu partenerul. Jupiter din sfera sentimentală îți sprijină acțiunile și cauți să relansezi relația de cuplu. Energia lui Saturn din Pești te ajută să transformi cuvintele în fapte.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni