Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au îngropat securea războiului și au cântat pe aceeași scenă, în străinătate. Cu puțin timp înainte de concert, artistul a avut parte de o experiență neplăcută.
Gallery
Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au demonstrat că au ajuns la sentimente mai bune și au urcat pe aceeași scenă, în timpul unui concert din străinătate. Cei doi artiști au făcut un spectacol de zile mari, spre bucuria celor care s-au aflat în public.
În timpul concertului din Italia, pe care l-a susținut cu doar câteva zile înainte de a cânta și în Germania, unde a mers și fosta lui soție, Culiță Sterp a ales să meargă cu trenul până în localitatea în care trebuia să susțină spectacolul, însă experiența avută nu a fost pe placul lui din toate punctele de vedere.
Chiar dacă s-a arătat mulțumit de nivelul de confort și de viteza cu care trenul a circulat, artistul a recunoscut că lipsa serviciilor din tren a fost un factor extrem de neplăcut.
„Mi-ați spus să vă anunț care e experiența cu trenul în Italia. Ei bine, e foarte bine pentru că merge destul de repede și e confortabil. Problema e că nu vine nimeni să te întrebe dacă îți este foame, dacă îți este sete. Şapte ore stăteam…dacă nu ne luam apă, muream”, a povestit acesta, în mediul online.
Peste doar câteva săptămâni, Daniela Iliescu și Culiță Sterp vor aniversa un an de la cununia civilă. Cei doi au devenit soț și soție în mare secret și au anunțat, în aceeași zi, că așteaptă încă un copil, o fetiță care s-a născut la începutul lunii martie.
Artistul și partenera sa au anunțat că vor face și cununia religioasă, însă nu au vrut să spună când va avea loc marele eveniment. Daniela Iliescu a precizat că totul se va afla chiar în ziua evenimentului, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată.
Sursa foto: Instagram