Lucian Mitrea, soțul Andreei Bănică, ajunge în fața magistraților, deoarece a fost dat în judecată. Numele acestuia apare în două dosare, iar sumele cerute se ridică la câteva mii de euro.
Gallery
Soțul Andreei Bănică, Lucian Mitrea, se confruntă cu probleme de ordin legal și urmează să ajungă în fața magistraților, fiind dat în judecată. Omul de afaceri a fost dat în judecată, obiectul dosarelor fiind pretenții financiare.
În primul proces, Lucian Mitrea este chemat în instanță de o agenție imobiliară cunoscută în România, pretențiile financiare fiind în valoare de 9.876,89 de lei. Procesul se află în primul stadiu de judecată, iar instanța urmează să analizeze faptele și probele depuse de ambele părți.
În al doilea dosar, soțul Andreei Bănică a fost dat în judecată de două persoane fizice, iar obiectul procesului este reprezentat tot de pretenții, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1. În acest dosar, suma solicitată este de 1.900 de euro, conform Spynews.
Andreea Bănică vine acasă cu sume frumoase de la concertele pe care le susține, însă nici soțul ei nu se lasă mai prejos. Lucian Mitrea și-a deschis, în urmă cu ceva timp, o firmă care se ocupă cu dezvoltare imobiliară, iar profitul este pe măsura așteptărilor.
La începutul acestui an, Lucian Mitrea număra zilele până când se încheia construcția unui complex rezidențial în Cernica. Acesta a construit mai multe apartamente, dar și case, toate având cele mai noi dotări.
În luna ianuarie, prețurile erau cuprinse între 44.000 + TVA pentru o garsonieră și 179.000 de euro + TVA pentru o casă. Toate locuințele sunt dotate cu sistem cablu TV, telefonie fixă, Internet, uși metalice, centrală termică în condensație și interfon, dar și cu acces securizat și tâmplărie PVC.
Pe lângă toate acestea, cei doi câștigă bani frumoși și din contractele de colaborare pe care le au, dar și de pe urma hotelului de lux pe care l-au construit pe litoral și care funcționează încă din anul 2023.
Sursa foto: Instagram