Furtuna Barbara, care afectează acum și porțiuni importante din România, a fost botezată pe 5 octombrie 2025, de către Serviciul Meteorologic italian.
Recent, Italia a avut coduri portocalii de vânt pentru coasta de est și sud, excluzând San Marino. Mai mult, coduri roșii de vânt au fost în vigoare pentru regiunea canalului Velebit din Croația, precum și coduri portocalii de ploaie pentru zonele înconjurătoare.
Coduri portocalii de ploaie și vânt au fost în vigoare pentru majoritatea zonelor din Muntenegru, iar coduri galbene de ploaie s-a instaurat pentru părți din Slovenia, Bosnia și Herțegovina și Serbia.
De asemenea, au fost emise avertizări portocalii de ploaie pentru Bulgaria, estul țării având cod roșu de ploaie, precum și sud-estul României. Codul galben de ploaie este în vigoare și pentru părți din România, Moldova și sud-vestul Ucrainei.
Ideea de a boteza o furtună este de a face oamenii să fie mai conștienți de prezența ei și, prin urmare, de a se pregăti în consecință.
Cum a fost numit acest ciclon, care a ajuns și în România, Barbara? De obicei, numele fenomenelor meteo de acest gen sunt extrase, în ordine alfabetică, din liste prestabilite.
Organizația meteorologică responsabilă pentru o anumită regiune - în acest caz, Servizio Meteorologico din Italia - își gestionează propria listă de nume.
Dacă o furtună cauzează multe victime sau daune materiale importante, numele ei poate fi retras și înlocuit pentru a evita un subiect sensibil, potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA) și Wikipedia.
Foto: Shutterstock