• PRO TV
  • Un judecător albanez a fost împușcat mortal în sala de judecată, în timpul unui proces

Un judecător albanez a fost împușcat mortal în sala de judecată, în timpul unui proces

Un judecător albanez a fost împușcat mortal în sala de judecată, în timpul unui proces

Tragedie într-o sală de judecată din Albania. Un judecător a fost împușcat mortal chiar în timpul unui proces, după ce un bărbat a deschis focul la Curtea de Apel din Tirana.

Judecătorul Astrit Kalaja a murit în drum spre spital, potrivit BBC. În sala de judecată avea loc un proces care privea un litigiu imobiliar, iar judecătorul nu a fost singura țintă a atacatorului.

Un tată și fiul său, parte în proces, au fost împușcați, dar din fericire au suferit răni care nu le-au pus viața în pericol.

Cine este principalul suspect și cum a reușit să intre cu arma în tribunal

Poliția a declarat că a arestat un suspect în vârstă de 30 de ani, identificat cu inițialele „E Sh”, dar mass-media albaneză l-a numit Elvis Shkëmbi.

Unchiul acestuia, inculpat în acest caz, a fost de asemenea arestat, la fel și un agent de pază care, potrivit autorităților, l-a lăsat pe presupusul atacator să intre în clădire, chiar și după ce acesta a declanșat detectorul de metale.

​Un purtător de cuvânt al poliției albaneze a declarat că suspectul l-a împușcat „de mai multe ori” pe judecătorul Kalaja cu un pistol pe care l-a scos din centură imediat după pronunțarea verdictului. Apoi, acesta a îndreptat arma către cei doi reclamanți și a tras mai multe focuri.

Potrivit autorităților, agentul de pază în vârstă de 63 de ani, nu i-a percheziționat pe cei doi bărbați și nu i-a înregistrat în „registrul de protocol” în care trebuie consemnate toate persoanele care intră sau ies din Curtea de Apel.

Astfel, suspectul și unchiul său au rămas în holul clădirii timp de aproape o oră înainte ca ședința să înceapă. După împușcături, principalul suspect ar fi părăsit sala și ar fi înmânat un pistol unui grefier, potrivit sursei citate mai sus.

Poliția a declarat că unchiul suspectului „nu a luat nicio măsură pentru a opri acțiunile criminale ale nepotului său”, adăugând că acest fapt „creează suspiciuni rezonabile că ar fi fost conștient de planul de a-l executa pe judecător, având rolul de instigator și/sau complice”.

Edi Rama, prim-ministrul Albaniei, a transmis condoleanțe familiei judecătorului Kalaja.  Politicianul a cerut, de asemenea, măsuri de securitate mai stricte în instanțele țării și pedepsirea mai severă a deținerii ilegale de arme de foc: „Atacul criminal asupra judecătorului nu poate rămâne nepedepsit și necesită cea mai severă măsură legală împotriva agresorului”.

Procurorul general al Albaniei, Olsian Cela, a declarat potrivit BBC: „Dincolo de pierderea cutremurătoare a unei vieți și rănirea a două persoane, acest eveniment lovește direct în fundamentul justiției și în funcționarea sistemului judiciar”.

Judecătorul Kalaja a fost avocat timp de peste 30 de ani. El a fost numit judecător la Curtea de Apel din Tirana în 2019.

Fotografii: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni