După două luni în care s-a zvonit că s-au despărțit, paparazzii i-au surprins din nou împreună, iar imaginile au făcut înconjurul internetului.
Gallery
Nici vorbă de despărțire! Kylie Jenner și Timothée Chalamet au fost fotografiați împreună pentru prima dată după două luni, infirmând zvonurile potrivit cărora s-ar fi despărțit.
Miliardara din clanul Kardashian și celebrul actor au fost surprinși zilele trecute în New York. Ei au fost fotografiați când coborau dintr-un SUV negru în fața restaurantului exclusivist „The Waverly Inn” din New York.
Atunci când au dat nas în nas cu paparazzii, Kylie a făcut tot posibilul să-și ascundă fața, iar Timothée și-a tras rapid gluga pe cap. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)
Cei doi purtau ținute asortate din piele neagră și s-au ținut de mână la intrarea în restaurant. Kylie a ales o ținută elegantă și sexy, formată dintr-o jachetă din piele peste un top crop care îi lăsa la vedere abdomenul tonifiat, pantaloni negri lungi și sandale cu toc subțire.
Kylie și Timothée au luat cina împreună după premiera filmului „Marty Supreme”, cel mai nou proiect în care joacă Timothée, prezentat în cadrul celei de-a 63-a ediții a Festivalului de Film de la New York.
Cu doar câteva ore înainte, Kylie a fost văzută în culisele evenimentului, acolo unde a venit special să-și susțină iubitul. Fanii au distribuit rapid fotografii cu ei pe rețelele sociale, iar imaginile au devenit virale.
Pentru a fi prezentă la premieră, vedeta a zburat cu avionul privat de la Paris la New York. În capitala Franței, supermodelul a participat la Paris Fashion Week, la prezentarea Miu Miu.
Fotografii: Profimedia Images/ Getty Images
CITEȘTE ȘI: