• PRO TV
  • Din 14 octombrie 2025, Venus, planeta iubirii, favorizează câteva zodii! Cine sunt nativii care au parte de împăcări, dragoste la locul de muncă sau pasiune în cuplu

Din 14 octombrie 2025, Venus, planeta iubirii, favorizează câteva zodii! Cine sunt nativii care au parte de împăcări, dragoste la locul de muncă sau pasiune în cuplu

Din 14 octombrie 2025, Venus, planeta iubirii, favorizează câteva zodii! Cine sunt nativii care au parte de împăcări, dragoste la locul de muncă sau pasiune în cuplu

Între 14 octombrie și 6 noiembrie 2025, Venus, planeta iubirii, armoniei și relațiilor, tranzitează semnul Balanței, amplificând nevoia de echilibru, rafinament și cooperare în relațiile personale și profesionale.

În astrologie, Venus guvernează iubirea, plăcerile, arta, frumusețea și banii, dar și tot ceea ce ne oferă bucurie și confort. În Balanță, energia lui Venus aduce eleganță, diplomație, cooperare, relații bazate pe reciprocitate.
În perioada 14 octombrie-6 noiembrie 2025 sunt favorizate împăcările, colaborările, alianțele profesionale și relațiilor romantice.
De asemenea, Venus în Balanță ne învață să ascultăm, să oferim și să primim iubire în mod echilibrat, să negociem cu tact.
Totodată, pentru că Venus guvernează și sfera financiară, tranzitul aduce șanse de câștig prin parteneriate, proiecte creative sau colaborări.

Recomandare! Citiți horoscopul pentru zodia natală, cât și pentru semnul din ascendent!

Ce aduce tranzitul lui Venus în Balanță pentru fiecare zodie:

Berbec/ Ascendent în Berbec

Cu Venus în Balanță nativii Berbec sunt preocupați pentru relații și parteneriate. Nativii vor căuta să aducă armonie, susținere și dorința de colaborare, fiind o perioadă excelentă pentru restabilirea echilibrului în cuplu, renegocierea unui acord profesional sau clarificarea așteptărilor reciproce. Cei singuri pot întâlni o persoană, care le stârnește interesul prin eleganță și rafinament.

Taur/ Ascendent în Taur

Venus în Balanță le aduce nativilor Taur interes pentru sfera muncii, relațiile profesionale și sănătate. Colaborările devin mai fluide, iar atmosfera de la serviciu se îmbunătățește. De asemenea, poate veni o oportunitate de serviciu, care aduce satisfacție sau câștiguri suplimentare. În planul afectiv, dragostea poate apărea într-un context profesional.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Venus în Balanță le aduce nativilor Gemeni o energie pozitivă în sfera iubirii, creativității și relațiilor cu copiii. Este o perioadă, care favorizează flirtul, bucuria de a trăi, dar și inspirația artistică. Nativii pot avea parte de momente de tandrețe sau pot începe o poveste de iubire cu o vibrație echilibrată și sinceră.

Rac/ Ascendent în Rac

Venus în Balanță le aduce nativilor Rac interes pentru zona familiei și căminului, aducând dorința de armonie și împăcare. Poate fi un moment potrivit pentru a aduce mai multă frumusețe și liniște în spațiul de locuit sau pentru a rezolva o tensiune domestică. Relațiile cu cei dragi se pot vindeca prin deschidere și empatie.


Leu/ Ascendent în Leu

Venus în Balanță le stimulează nativilor Leu comunicarea, deplasările și negocierile. Este o perioadă bună pentru a-și exprima sentimentele, să clarifice neînțelegeri, să dezbată subiecte diverse sau să negocieze contracte avantajoase. În planul personal, un dialog sincer poate restabili armonia în relații.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Venus în Balanță le influențează nativilor Fecioară sectorul financiar. Pot apărea oferte de colaborare avantajoase sau beneficii financiare. Totodată, este o perioadă favorabilă pentru a-și recăpăta încrederea în propriul potențial și pentru a se răsfăța cu lucruri care le aduc bucurie.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Venus în Balanță le aduce nativilor Balanță carismă, magnetism și dorința de a se exprima autentic. Venus este guvernatoarea lor și urmează o perioadă de renaștere personală și de îmbunătățire a imaginii. Relațiile capătă claritate, iar cei singuri pot atrage parteneri, care le reflectă valorile și nevoia de echilibru.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Venus în Balanță le aduce nativilor Scorpion o perioadă de introspecție și vindecare emoțională. Pot reveni teme din trecut, care cer închidere sau iertare. Este un moment potrivit pentru eliberarea unor atașamente vechi sau pentru recăpătarea liniștii interioare. Unele legături pot rămâne în urmă pentru a face loc unui nou început în planul sentimental.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Venus în Balanță le aduce nativilor Săgetător preocupări pentru relațiile de prietenie și planurile de viitor. Micul benefic aduce ocazii de colaborare și sprijin din partea celor din jur. De asemenea, este o perioadă favorabilă socializării, evenimentelor și proiectelor comune. O prietenie se poate transforma într-o conexiune romantică stabilă.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Venus în Balanță le aduce nativilor Capricorn interes pentru zona carierei și reputației profesionale. Nativii pot primi aprecieri pentru munca lor sau vine o ofertă profesională importantă. Este momentul potrivit pentru a-și consolida imaginea și pentru a-și afirma valorile prin tact și eleganță.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Venus în Balanță le deschide orizonturile nativilor Vărsător spre experiențe noi, culturale sau spirituale. Nativii pot primi invitații, colaborări cu persoane sau instituții din străinătate sau oportunități de studiu. Vărsătorii singuri își pot întâlni perechea într-un cadrul educațional sau într-o călătorie.

Pești/ Ascendent în Pești

Venus în Balanță le activează nativilor Pești sfera asociată resurselor comune, finanțelor provenite din alte surse decât salariul, relațiilor profunde, intimității și transformărilor. Este o perioadă potrivită pentru restabilirea echilibrului în relații, negocierea unui contract sau pentru transformarea unei relații. Totodată, Venus aduce vindecare emoțională și redescoperirea pasiunii în cuplu.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni