
Un accident extrem de grav a avut loc, zilele trecute, în cartierul Berceni, din București. Un șofer de 20 de ani, despre care se știa că obișnuiește să gonească pe șosele cu viteze foarte mari, a spulberat pe trecerea de pietoni o mămică cu cărucior. Femeia a murit pe loc, iar copila sa, de doi ani, a scăpat ca prin minune.
O mămică de doar 35 de ani, cu fetița sa în cărucior, traversa strada regulamentar în momentul în care un șofer cu BMW le-a lovit din plin. Femeia nu a supraviețuit, iar copila a fost transportată de urgență la spital. Tragedia a avut loc pe Șoseaua Berceni, în sectorul 4 al Capitalei.
Copila a ajuns la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Marie Curie” din Capitală, iar medicii au diagnosticat-o cu traumatism cranian, leziuni cervicale, fractură de femur și contuzii toracoabdominale.
Fetița a fost operată noaptea trecută pentru fractura de femur, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol.
Șoferul teribilist este cunoscut în cartier, acolo unde are un atelier auto și tunează mașini. Pe rețelele de socializare se filmează în timp ce conduce cu viteză foarte mare, ajungând uneori și la peste 200 km/h.
Elena avea 35 de ani, era mamă a doi copii și locuia la mică distanță de locul unde și-a găsit sfârșitul.
Pe lângă fetița pe care o plimba în cărucior în momentul tragediei, femeia mai avea un copil care o aștepta acasă. Băiețelul ei de 10 ani o suna încontinuu în timp ce ea zăcea fără suflare pe șosea, după impactul mortal.
La telefon nu i-a răspuns femeia, ci un medic SMURD care i-a explicat că mama lui nu mai este în viață.
Anchetatorii l-au reținut pe șoferul de 20 de ani, care urmează să ajungă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru noi audieri, potrivit Știrile PROTV
Foto: Știrile PROTV