
Un cercetător de la Harvard a devenit subiect de discuție în mediul științific după un experiment extrem pe care l-a făcut pe propria piele.
Timp de o lună întreagă, bărbatul a consumat 720 de ouă – adică 24 de ouă în fiecare zi – pentru a vedea ce efecte are această dietă asupra organismului. Rezultatele analizelor i-au surprins chiar și pe specialiști.
Nick Norwitz, cercetător cu doctorat în sănătate metabolică la Universitatea Oxford, a declarat că a vrut să testeze pe propriul corp modul în care o dietă bogată în ouă influențează colesterolul și alți markeri importanți de sănătate. El a recunoscut că a fost dintotdeauna fascinat de fiziologia umană și de felul în care corpul reacționează la schimbările alimentare.
Pe parcursul celor 30 de zile, cercetătorul a consumat ouă sub toate formele posibile – omletă, fierte, prăjite sau umplute. În total, dieta sa a însumat un aport de grăsimi estimat la peste 133.000 mg. În prima săptămână, el a ales o alimentație săracă în carbohidrați, iar ulterior a crescut treptat aportul acestora, pentru a observa cum reacționează organismul.
„Împreună cu colegii mei încercăm mereu metode creative de a transforma pasiunea noastră pentru biologie într-un conținut educativ și ușor de înțeles pentru public. A fost chiar plăcut să le prepar în moduri diferite, ouăle sunt extrem de versatile”, a spus Nick Norwitz, potrivit declarațiilor sale dintr-un videoclip publicat pe YouTube.
După finalizarea experimentului, cercetătorul și-a făcut un set complet de analize medicale, iar rezultatele au fost neașteptate. Deși a consumat o cantitate impresionantă de ouă, nivelul colesterolului său total nu a crescut. Mai mult, valorile colesterolului LDL („rău”) au scăzut vizibil.
„Colesterolul meu LDL a scăzut cu 2% în primele două săptămâni și cu încă 18% în următoarele două”, a explicat Norwitz. Aceste concluzii contrazic mitul potrivit căruia ouăle cresc semnificativ colesterolul din sânge.
Totuși, cercetătorul a subliniat că fiecare organism reacționează diferit și că experimentul său nu trebuie luat ca model.
„Înainte de a urma orice dietă, este esențial să îți faci analizele și să ții cont de sănătatea ta metabolică inițială, dar și de obiectivele tale”, a adăugat el.
Foto: Shutterstock