• PRO TV
  • EXCLUSIV: Eva Măruță, în cel mai sincer interviu, despre "Tati full-time" și despre tati din viața reală

EXCLUSIV: Eva Măruță, în cel mai sincer interviu, despre "Tati full-time" și despre tati din viața reală

EXCLUSIV: Eva Măruță, în cel mai sincer interviu, despre

La doar 10 ani, Eva Măruță reușește ceva ce mulți își doresc toată viața: să cucerească publicul prin naturalețe, umor și un farmec irezistibil.

Gallery

​După ce a debutat în comedia „Tati Part-Time”, Eva revine pe marele ecran în continuarea poveștii - „Tati Full-Time”, o comedie de familie care promite și mai multe hohote de râs, emoții sincere și lecții despre cum e să fii părinte… cu normă întreagă.

Regizat de Letiția Roșculeț, filmul continuă aventurile lui Iustin (Alex Bogdan) și ale familiei sale, care se confruntă acum cu noi provocări, momente haioase și decizii importante. În această „familie cinematografică”, Eva este sufletul poveștii: isteață, sinceră și cu replici care îți merg direct la inimă.

Într-un interviu exclusiv pentru PROTV.ro, Eva ne-a povestit cum a fost pe platourile de filmare, ce a învățat de la colegii ei mai mari și de ce „Tati Full-Time” e, de fapt, o poveste despre iubire, echilibru și… biscuiți pe platou.

Eva, toată lumea e curioasă: cum e „Tati full-time”? Mai amuzant, mai emoţionant sau… mai plin de surprize?
E toate la un loc! (râde) E mai amuzant pentru că se întâmplă nişte lucruri nebune, dar e şi mai emoţionant, pentru că de data asta se simte că familia din film e mai unită. Poate şi pentru că noi, echipa, ne-am împrietenit şi ni s-au alăturat şi alţi actori minunaţi.

În „Tati part-time” am văzut un tătic destul de începător în ale „tăticelii”. Ce s-a schimbat acum? Tot tu trebuie să îl înveţi cum se face?
Da, tot eu! (râde) Cred că părinţii, şi din filme, şi din viaţa reală, au mereu ceva de învăţat. Iustin, personajul din film, e mai atent, mai responsabil, deşi tot face prostioare uneori.

Ce ţi-a plăcut cel mai mult la filmările pentru „Tati full-time”? Decorurile, colegii, costumele sau momentele când se dădea „pauză”?
Mie mi-a plăcut foarte mult să jucăm fiecare scenă, nu aveam nevoie de pauze. Dar şi de ele mă bucuram mult, pentru că atunci râdeam mult cu echipa, stăteam împreună, mâncam biscuiţi, mă simţeam ca şi cum aş fi fost cu familia mea.

Ai avut vreodată un moment pe platou când nu te puteai opri din râs? Ce s-a întâmplat?
Da, de multe ori. Mai ales pentru că Alex Bogdan este atât de amuzant şi scenariul este plin de glume bune, aşa că deseori nu mai puteam să dea regizorul „acţiune”! A fost nevoie de multe duble.

Cum e pentru tine să joci într-un film? S-a schimbat ceva major în viaţa ta de când ai apărut în „Tati part-time”?
Nu cred că s-a schimbat ceva important, sunt tot eu, petrec timp cu părinţii şi cu fratele meu, merg la şcoală, fac teme, mă văd cu prietenii. Dar în sufletul meu s-a întâmplat ceva: e o mare bucurie să îţi vezi un vis împlinit. Şi eu am visat, chiar dacă sunt un copil, să joc într-un film. Cred că mi-am dat seama deja care este pasiunea mea.

Ce e mai greu: să spui replicile din film sau să-l convingi pe „tati” din viaţa ta reală să-ţi dea ceva ce tu vrei neapărat şi el nu prea?
Pe „tati” din viaţa reală nu îl conving prea uşor să facă excepţii de la regulile noastre. Dar nici nu am părinţi foarte stricţi, noi vorbim despre orice şi suntem foarte apropiaţi. Cât despre replicile din film, eu cred că le-am învăţat repede. Mi-a plăcut mult rolul şi cred că mi s-a potrivit.

Ce înseamnă pentru tine să fii într-un film văzut de atâţia oameni? Te emoţionează sau ţi se pare doar super-distractiv?
Mă emoţionează mult. Când am fost la cinema şi am văzut sala plină, am avut fluturi în stomac. Dar e şi super-distractiv, recunosc. Mă bucură să îmi spună prietenii că au văzut filmul şi că le-a plăcut, dar mai ales îmi place experienţa de a fi pe platou.

Care e replica ta preferată din film – cea care te face să râzi de fiecare dată când o auzi?
Nu pot să o spun acum, că e spoiler! (râde)

Care a fost cea mai haioasă întâmplare de pe platou?
Cred că momentul care se vede şi pe afiș, când Iustin și Sânziana anunţă dacă vor avea băiat sau fată şi ajunge pe mine vopseaua albastră. Ne-am distrat la filmări foarte tare!

Cum te pregăteşti înainte de o zi de filmare? Ai ceva care îţi aduce noroc?
Întotdeauna îmi încep ziua cu familia mea, luăm micul-dejun, eu repet. Şi ascult muzică dimineaţa, ca să am energie bună. Nu am un obicei care să ţină de noroc, dar mă simt foarte bine pentru că mami sau tati sunt cu mine pe platouri şi mă ajută cu orice am nevoie.

Ce ţi-ai dori ca toţi copiii care văd filmul să simtă când îl urmăresc?
Să râdă, să se simtă bine şi să-şi îmbrăţişeze părinţii după.

Ce ţi-ai dori ca toţi părinţii să simtă când îl urmăresc?
Să se gândească că şi copiii pot avea dreptate uneori. (zâmbeşte)

Şi, între noi fie vorba, cum e tati tău personal când e full-time?
E foarte simpatic şi iubitor. Spune glume, ascultă muzică şi ne ascultă, orice avem de zis. Dar şi el mai are momente când e „tati part-time”, de exemplu, când stă prea mult pe telefon!

„Tati Full-Time” promite să fie comedia perfectă pentru întreaga familie. E caldă, sinceră și delicioasă ca un weekend petrecut acasă, dar cu scene care te fac să râzi cu lacrimi.

Eva Măruță, cu zâmbetul ei molipsitor, e dovada că talentul nu are vârstă, iar bucuria de a juca e mai „full-time” ca niciodată. Filmul are premiera pe marile ecrane pe 18 noiembrie 2025, și, dacă e să ne luăm după entuziasmul Evei, ne așteaptă o porție zdravănă de distracție și emoție autentică.

Așadar, pregătiți popcornul și… lăsați telefonul din mână! „Tati Full-Time” vine curând, cu glume, lecții de viață și o fetiță care știe exact cum să-i învețe pe cei mari să fie mai buni.

FOTO: PRODUCȚIE TATI FULL-TIME

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni