
Mai mulți foști angajați ai lanțului de frizerii Capsula din Sankt Petersburg au dezvăluit pe rețelele de socializare detalii șocante despre un presupus curs de „perfecționare profesională”.
Potrivit declarațiilor lor, trainingul, care ar fi durat 21 de zile și s-ar fi desfășurat la vila proprietarului, s-a transformat într-un adevărat coșmar.
În loc să învețe tehnici de lucru cu clienții, participanții au fost puși să participe la „practici energetice” și exerciții inspirate din metodele unui blogger controversat, cercetat în Rusia pentru incitare la viol și investigat în Polonia pentru instigare la violență sexuală.
Angajații susțin că li s-a cerut să se dezbrace, au fost loviți cu biciul și li s-a permis să consume substanțe interzise fără nicio supraveghere. În cadrul unuia dintre exerciții, chiar proprietarul rețelei s-ar fi dezbrăcat complet, în fața participanților.
Deși organizatorii afirmau că participarea era voluntară, directorul artistic al saloanelor ar fi trimis angajatele la curs în mod obligatoriu, iar celor prezenți li se spunea constant că „nu trebuie să se izoleze de colectiv”.
Situația a degenerat atunci când un participant, aflat sub influența drogurilor, a atacat o colegă cu un topor. Femeia a reușit să fugă în pădure, însă același bărbat a aruncat o altă participantă de pe scări, provocându-i vânătăi serioase.
În ciuda gravității incidentelor, victimele nu au depus plângere la poliție, fiindu-le teamă de influența pe care ar avea-o proprietarul rețelei, notează holod.media.
Foto: Shutterstock