
Totul a-nceput cu o Dacie care n-avea chef să pornească. Cabral avea 18 ani, zero bani și o curiozitate uriașă. De atunci, n-a mai scăpat de microbul mecanicii. De la vlogul„Băieții cu mașinile” până la concursul național „Mecanicul Anului” al cărui prezentator e de ani de zile, Cabral vorbește despre respectul pentru o meserie care, spune el, „e medicină, doar că pentru motoare. De la primul service în care-am fost, undeva-n Pantelimon, la Vasile, mecanicul meu mustăcios, care e o bomboană de om… De atunci am învățat să respect oamenii ăștia care chiar își fac meseria cu plăcere. Și ajung să facă din mecanică o știință, știu că sună pompos, dar e adevărat.”
Gallery
Cum a apărut pasiunea ta pentru mecanică?
Pe vremuri, toți aveam câte o Dacie în parcare. Și n-aveai încotro: când ți-era lumea mai dragă, ți se întindea pe șosea. Atunci trebuia să știi ce-ai de făcut. Era gluma aia: „Benzinește, scânteiește, dar nu pornește.” O luai pe rând: „Benzina vine?” „Da.” „Scânteie?” „Da.” „Atunci ce are?!”
Aveam 18 ani, eram sărac atunci — nu aveam bani, scule, experiență. Dar a fost un început bun, pentru că m-a băgat într-o poveste în care am început să înțeleg tainele mecanicii, măcar așa, la nivel de „antivirus”, adică începător. Și m-a ajutat foarte mult după aia.
Care-ar fi mașina visurilor tale?
N-am. Nu există. Pasionat de mașini fiind, am învățat că nu e vorba să aibă neapărat o anumită putere sau formă. Fiecare mașină e bună la ceva. Unele doar să stea, dar în mare fiecare mașină e bună să o folosești la ceva. Mașina „ideală” nu există.
Care a fost cea mai grea reparație pe care ai făcut-o tu, cu mâna ta, până acum?
Acum ne-am băgat într-un proiect care ne omoară. Ne ocupăm de aproape tot (în afară de direcție și frâne, pentru că acolo nu vrem să riscăm, mergem la ateliere specializate). Am luat un pick-up Dodge Ram și facem un vlog, „Băieții cu mașinile”, care e la sezonul 2 acum. Pregătim mașina asta ca să sprijine ONG-uri: organizații care ajută sinistrați, șantiere făcute de ONG-uri pentru beneficiari... E o poveste care merge mai departe decât reparația. Reparația e doar prima fază.
Proiectul „Băieții cu mașinile” a început la mine-n curte. Are câțiva ani. Îmi spunea cineva: „Venim până la tine, că-mi curge niște ulei. Urcăm mașina pe caprele tale, să vedem ce are.” Am început să facem upgrade-uri: un cric, un cric și mai mare, niște capre, scule mai bune, rampe, piese... Și am tot crescut. Când ne facem mari, ne luăm elevator. Dacă te uiți la noi acum, zici că avem un service auto gata să facem bani cu el. Dar nu e cazul. Noi reparăm doar așa, între noi, și fix ca prieteni. Toate weekendurile alea în care ne-am strâns la mine, am mai reparat câte ceva, am mai dat jos o roată... Apărea câte unul: „Am luat o soluție foarte bună de curățat jante!” Ne strângeam trei-patru mașini, dădeam jos roțile, le curățam. Era muncă de chinez bătrân, dar a contribuit mult la solidificarea găștii. Sunt vreo 15 oameni angrenați cu totul în proiect.
În primul sezon de vlog am luat un Jaguar și l-am, mult spus, „restaurat”. L-am reparat de la bară la bară. Apoi am făcut un concurs și l-am dat gratuit unuia dintre urmăritori. A mers cu el vreo doi ani și acum l-a pus la vânzare. Noi eram siguri că mașina o reparăm, o dăm cuiva și acel cineva o vinde a doua zi. Dar nu: omul a mers cu ea, și mai mult, a mers cu ea doi ani, și cu toți sponsorii care au venit alături de noi, puși pe mașină. Foarte simpatic a fost și este în continuare.
În sezonul 2 ne-am gândit să facem altfel: facem mașina și o închiriem cu 1 leu pe zi. Și avem deja în lucru sezonul 3. Căutăm „babe moarte” și le resuscităm: mașini abandonate de 15–20 de ani, nepornite de 10–20 de ani. Sunt mașini care nu-s foarte vechi, dar au fost uitate. Și noi, cu o baterie, o trusă mică și un bidon de benzină sau motorină, le pornim.
Plus avem mult material filmat la sezonul 2, la care edităm acum. Merge foarte bine, publicul a reacționat super. Ne așteptam la critici, pentru că nu facem totul ca la carte, că nu suntem mecanici de meserie... Dar e invers: primim ajutor. Oameni care ne scriu: „Dacă aveți probleme cu aerul condiționat, veniți la noi.” „Dacă vreți detailing, veniți la noi.” „Dacă vreți aia, vă ajutăm.” Oameni care au înțeles ce facem și vor să pună umărul.
Noi avem multe conexiuni din proiectele de ONG-uri (cu Dăruiește Viață, cu Habitat for Humanity și altele) și știm ce probleme au când vine vorba de transport. Așa că am zis: „Ramul ăsta, chiar dacă e bătrân, dacă îl facem cum trebuie, duce greutate, duce distanță.” Și cine are nevoie dintre ONG-urile noastre, sau chiar alții, le dăm mașina, cu tot cu șofer, o zi. Mergem, ducem, ajutăm.
Cum ai învățat să folosești sculele și echipamentele? Tutoriale pe YouTube sau direct pe mașină?
După ce strici mai multe lucruri, înveți că e mai bine să întrebi pe cineva care se pricepe. La Ram, de exemplu, am dat jos caseta de direcție. Cu axul desfăcut, m-am uitat frumos — toate șuruburile puse la loc, aliniate, de ziceai că e un tablou. Am făcut totul perfect. Când am pus caseta înapoi pe mașină, a țâșnit uleiul. Am dat-o jos, am desfăcut-o iar. Și încă o dată. N-a ieșit.
Am zis: „Hai să vedem pe net.” Căutăm „reparații casete de direcție”, găsim un atelier cu recenzii bune, trimitem caseta de direcție la ei. După câteva zile, ne sună omul: „Bună ziua, cu caseta aia de direcție? Ce s-a întâmplat cu ea?” Zic: „Am reparat-o de două ori prost și acum îi iese uleiul albastru.” Omul râde și el, face treabă bună, o trimite înapoi curată, frumoasă, impecabilă. După câteva zile, îl sunăm: „Bună ziua, cu caseta aia de direcție...”„Ce are?” „N-are nimic, merge perfect. Doar voiam să vă întreb: unde-am greșit?” Și el zice: „Vă trimit un filmuleț.” Și mi-a trimis un video: „Uite, aia se pune așa, aia se rotește așa, aia se dă așa.” Am învățat o grămadă din treaba asta.
Îți alegi service-urile auto după recenziile de pe net?
Am ani mulți de condus rable, căzături, umbre și table de mașini, încât am câte doi mecanici pentru fiecare operație care trebuie făcută la o mașină. Din punct de vedere mecanic, cam cunoaștem tot. Dar când vine vorba de chestii specifice, da, mai căutăm și pe net variante.
Hai să vorbim de concursul „Mecanicul anului”. De câți ani ești prezentator la concursul ăsta?
Eu știam de el de mult timp. Sunt prieten cu echipa Auto Total de când aveau sediul undeva pe Plevnei, foarte aproape de Casa Radio.… 28 de ani, poate, nu mai știu exact. Pe atunci eram toți niște copii. Aveam nevoie de ceva piese pentru una dintre rablele mele, m-au ajutat băieții, am reparat, am rămas prieteni. Ne-am tot ținut prietenia în timp. Și, când a început nebunia asta cu „Mecanicul anului”, am zis: „În sfârșit, cineva are curajul să bage bani într-o poveste care probabil nu aduce companiei cât costă.” Și în continuare nu știu cum fac, dar e clar că o fac din pasiune. Pentru că dacă ar fi doar despre bani, ar fi mai eficient să dea reclame pe Facebook. Dar nu, ei chiar vor să sprijine zona asta, meseria asta, domeniul ăsta. „Mecanicul anului” nu mai e doar reclamă. E despre respect pentru o meserie. Reclama ar costa mult mai puțin, dar ei aleg să pună lumină pe niște oameni care, de obicei, sunt invizibili. Să facă vedete din oameni fără nume:„M-am dus la ăla cu diagnoza.”„La ăla cu frânele.”„La ăla cu suspensia. Ei bine, aici primesc nume, prenume, domeniu și aplauze. Pentru mine contează enorm. Și ajung să facă din mecanică o știință, știu că sună pompos, dar e adevărat. Și merită aplauze, aprecieri, podium, cupă, bani, premii — tot.
Mecanicii care n-au participat niciodată la concursul ăsta? E păcat. Cei care nu participă… sunt în categoria aia de „n-am timp, nu-i de mine, sunt ocupat, n-am ce să caut acolo.” Și e păcat, pentru că e o experiență foarte mișto. Pentru mine, „Mecanicul Anului” e ca un festival - „Untold-ul mecanicilor”, cum îmi place să-i spun. Să vezi o sală plină de oameni care fac aceeași meserie ca tine, din toate colțurile țării, să vezi cum vorbesc între ei, cum se schimbă energiile…E magic. Fix așa se simte: o comunitate adevărată. Și de-aia zic: să fii mecanic și să nu vii la „Mecanicul Anului” înseamnă să te privezi de o experiență foarte importantă. De aplauze. Aplauze pe care le-ai putea lua, dar și aplauze pe care le poți da.
Cum se desfășoară concursul național Mecanicul Anului:
Mii de concurenți (de la mecanici și diagnosticieni cu experiență până la pasionați care trăiesc pentru motoare) sunt așteptați să intre în cursa vieții lor: teste contra-cronometru, dueluri live pe scenă, motoare readuse la viață sub aplauzele industriei. Doar cei mai buni rămân în picioare. Înscrierile sunt deschise până pe 6 noiembrie pe www.mecaniculanului.ro, la trei secțiuni: MECANICĂ, DIAGNOZĂ, VOPSITORIE. Totul începe cu un test online eliminatoriu (pe care-l vor parcurge în maxim 60 de minute) care-i propulsează pe cei mai buni 50 de mecanici, 50 de diagnosticieni și 5 vopsitori în semifinale. De aici începe spectacolul: pe 22 noiembrie, la Brașov, concurenții intră pe scenă în fața unei săli pline, cu probe contra-cronometru și tensiune maximă. La MECANICĂ AUTO, cei mai buni 2 concurenți rămași în cursă trebuie să execute succesiv o operațiune pe motor având la dispoziție maximum 20 de minute pentru a-și demonstra precizia și îndemânarea. La VOPSITORIE, ultimii 2 intră în PROBA PUPITRELOR, o probă tip „Știi și Câștigi” și care decide campionul secțiunii. La DIAGNOZĂ, intră la Pupitre 10 semifinaliști, doar 2 rămân în picioare în arenă. Ultimul lor duel e cel mai spectaculos: doi maeștri, două mașini identice pe scenă, aceeași defecțiune și numai 30 de minute pentru a reporni motorul sub privirile unei săli întregi care fierbe. Cel care reușește pleaca cu mașina acasă (anul acesta, marele premiu e un Citroen C3) și cu titlul suprem de MECANICUL ANULUI.
foto: Auto Total