Kim Kardashian a bifat o nouă apariție îndrăzneață. A pozat topless, pictată pe corp, iar pozele au făcut deliciul bărbaților.
Gallery
Kim Kardashian demonstrează din nou că nu se teme să depășească limitele. După ani de speculații legate de intervențiile sale estetice, miliardara a recunoscut, de curând, că a apelat la o intervenție de ridicare a sânilor, deoarece și-a dorit un rezultat natural, potrivit siluetei sale.
În urma intervenției chirurgicale suferite, fosta soție a lui Kanye West a declarat că se simte mai încrezătoare ca niciodată și că a ajuns într-un punct în care își acceptă corpul așa cum este, chiar dacă acesta a fost, de-a lungul anilor, subiectul a numeroase discuții și critici.
În cel mai recent proiect pe care l-a bifat, un pictorial pentru revista Re-Edition, fondatoarea SKIMS a renunțat complet la haine, alegând un concept provocator, care a scos-o din zona de confort, deși este o fană a ținutelor care îi pun formele în valoare.
Kim Kardashian a pozat topless, cu o țigară în mână, în timp ce bustul i-a fost pictat, pentru a crea iluzia unui sacou elegant. Transformarea vizuală a fost una complex. Kim Kardashian a renunțat la părul lung, brunet și a ales să poarte o perucă scurtă, blondă, cu vârfuri ascuțite, care i-a conferit un aer rebel.
Într-una dintre cele mai provocatoare imagini, Kim Kardashian a pozat într-un palton negru, acoperindu-și doar parțial sânii cu mâinile.
„Iubesc asta! E foarte artistic”,„Toți au făcut o treabă incredibilă – regizorul, stilistul, machiajul, fotograful, lumina! Este artă pură!”, „Costumul de ziua mea, pentru totdeauna!”, au fost doar câteva dintre comentariile pe care femeia de afaceri le-a primit.
Chiar dacă vedeta neagă explicit implanturile mamare şi alte intervenţii mai puțin invazive, medicii esteticieni sunt siguri că aceasta ascunde adevărul. Un articol publicat în urmă cu ceva timp subliniază faptul că, deşi bustul ei a fost întotdeauna generos, „urmărind modificările corpului survenite în urma a doi copii, ar fi foarte norocoasă să aibă o astfel de fermitate fără intervenţie chirurgicală”.
Sursa foto: Instagram